În cursul nopții, în jurul orei 23.32, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe DN 2 E 85-Haret E 85 a avut loc o coliziune între un ansamblu cap tractor și remorcă cu un autoturism, o persoană fiind încarcerată.
Polițiștii au stabilit faptul că autoturismul care circula pe direcția Adjud – Focșani ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule. Din nefericire, din impact a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat de 56 ani, din Cernavodă. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.
UPDATE: Comunicat ISU Vrancea:
Noaptea trecută, în jurul orei 23.40, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, trei echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit cu 1 autospecială de stingere și modulul SMURD (autospecială de descarcerare + ambulanță SMURD), în localitatea Haret, pe DN2 E85, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o semiremorcă. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea unei persoane în vârstă de 56 ani, sex masculin, aflată în autoturism, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, echipajul SAJ prezent la fața locului declarând decesul.