Vineri, 7 august, are loc tragerea la sorţi în vederea desemnării preşedinţilor brirourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora

În baza art.26 alin.5 şi 9 din Legea nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, Preşedintele Tribunalului Vrancea anunţă că vineri, 7 august 2020, ora 12.30, va avea loc şedinţa în cadrul căreia se va efectua tragerea la sorţi în vederea desemnării preşedinţilor brirourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, pentru organizarea operaţiunilor electorale privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020. Şedinţa este publică şi va avea loc în sala de şedinţe nr.1 a Tribunalului Vrancea, situată la parterul sediului său din Focşani, str. Republicii nr.96.

Având în vedere măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 pe perioada stării de alertă, accesul reprezentanţilor partidelor politice, reprezentanţilor mass-media şi a publicului în sala de şedinţe va fi limitat la capacitatea sălii, ţinând seama de menţinerea distanţei sociale de minim 1,5 m.

Totodată, la intrarea în sediu se va realiza triajul epidemiologic care implică verificarea temperaturii, observarea semnelor şi simptomelor respiratorii, precum şi respectarea prevederilor referitoare la utilizarea mijloacelor minime de protecţie constând în masca de protecţie facială, care să acopere gura şi nasul.

PREŞEDINTE TRIBUNALUL VRANCEA Judecător Daniela MATACHE

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.