VIDEO (interzis minorilor): Bărbat atacat de trei urși. A scăpat cu viață în mod miraculos!

Sursa video: Claudiu Luntraru (Facebook)

Aseară, în jurul orei 19.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Vidra au primit un apel prin 112, de la un bărbat din comună, fiind sesizați cu privire la faptul că un alt bărbat, de 35 de ani, a fost atacat de un urs, în apropierea stânei pe care o are la marginea localității.

O echipă de intervenție, formată din polițiști, jandarmi medici din Vrancea și voluntari de la Primăria Vidra a ajuns la locul indicat, deplasându-se pe jos aproape 3 kilometri, pentru că starea drumului nu permitea deplasarea autospecialelor. I-a fost acordat primul ajutor bărbatului rănit, fiind apoi transportat, tot pe jos, până la Ambulanță.

Bărbatul atacat a auzit câinii lătrând, la câțiva metri de stână, și, intuind că în zonă se află un urs, a mers să verifice locul. Așa a fost atacat de ursoaică și de cei doi pui ai ei, provocându-i răni la mâini și în zona capului. Acum bărbatul este conştient, aflându-se sub observaţia medicilor vrânceni. (T. PETRICEANU)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.