O lucrare scrisă de Mircea Radulian, Mihaela Popa, Raluca Dinescu fac o trecere în revistă a ceea ce se știe până în prezent și ce rămâne de clarificat cu privire activitatea seismică din zona Vrancea.
„Zona Vrancea reprezintă o sursă seismică unică la nivel global, generând cutremure majore cu magnitudini între 7 și 8 (1802 – 7,9 Mw, 1829 -7,3 mw, 1838 – 7.5 Mw, 1908 – 7.7 Mw, 1940 – 7,7 Mw, 1977 – 7,4 Mw, 1986 – 7,1 Mw), într-un volum seismogen extrem de restrâns şi izolat, denumit „cuib seismic”, localizat sub crusta terestră la adâncimi intermediare de 60-180 km.
Autorii explorează în detaliu caracteristicile acestei zone, punând în evidență particularitățile seismicității locale: configuraţia geometrică a focarelor, fenomenul de repetare a cutremurelor (ruperea repetată a aceluiași plan de falie), identificat prin similaritatea seismogramelor ȋnregistrate la stații comune, similaritatea mecanismelor, precum şi procesele specifice de directivitate şi atenuare a undelor seismice generate.
În lucrare sunt prezentate critic modelele existente de interpretare a fenomenelor seismice din Vrancea, sunt analizate și interpretate concordanțele și discrepanțele dintre acestea.
Din punct de vedere al modelării geodinamice sunt analizate aspecte esențiale legate de natura materialului rece și dens care se scufundă în mantaua fierbinte, material care permite producerea cutremurelor la adâncimi subcrustale. Autorii evidenţiază implicaţiile diferite ȋn ceea ce priveşte modelarea sistemului geodinamic ȋn funcţie de natura oceanică sau continentală a acestui material. Prezenţa litosferei oceanice la adâncimi subcrustale presupune un proces de paleosubducție. Dimpotrivă, litosfera continentală poate apărea la aceste adâncimi în contextul unor procese de delaminare sau desprindere a crustei inferioare.
O întrebare importantă este dacă placa scufundată din Vrancea este încă atașată de crusta de deasupra sau s-a desprins deja de aceasta.
Modelele care sugerează desprinderea completă a plăcii descendente de crusta continentală sunt susținute de deficitul de seismicitate observat între crustă și placă (la adâncinea de 40-60 km) și de măsurători geodezice ce indică rate relative de ridicare a ”munţilor” de cel puțin 10 mm/an (rată medie de ridicare de 22 mm/an, cu un interval mediu de încredere de 13,4 mm/an).
Pe de altă parte, mecanismele focale ale cutremurelor din Vrancea indică în mod clar un proces predominant de extensie pe verticală care nu poate fi explicat doar prin prezența forțelor gravitaționale, ci ar implica și forțe de cuplare în partea superioară a plăcii.
Sursa info: INFP (pagina de FB)
PROMO
