Performanța în politică și administrație se face cu oameni educați, școliți, experimentați, integri și de bună credință.

Președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, candidat la Camera Deputaților la alegerile din 1 decembrie, a inițiat o dezbatere în cadrul căreia s-a discutat despre problemele cu care se confruntă oamenii în anul 2024. „Am avut alături colegi din PNL Vrancea, absolvenți de studii superioare în diverse domenii și activi pe piața muncii, în mediul privat sau public. Pe lângă armata de primari, consilieri locali, județeni sau presedinți de organizații ai PNL Vrancea, am invitat la această dezbatere o parte din colegii care sunt în spatele nostru, care ne susțin și care ne fac mai buni, oameni profesioniști pe care ne bazăm și în jurul cărora ne dorim să construim viitorul”, a declarat Dragoș Ciobotaru.

Au participat la dezbatere peste 60 de specialiști: medici, profesori, ingineri, economiști, experți contabili, avocați/juriști, informaticieni etc. care activează în domeniilor lor de activitate sau antreprenori care au dezvoltat afaceri curate și profitabile prin propriile forțe. De asemenea, au fost prezenți următorii candidați PNL la parlamentare: Raluca Ioan, Florin Nechifor, Liviu Bostan (pentru Senatul României) și Adrian Crețu, Claudiu Matei, Ciprian Epure, Livia Marcu (pentru Camera Deputaților).

Dezbaterea a durat peste două ore și niciunul dintre noi nu și-a dat seama când a trecut timpul. Temele abordate au fost cele care necesită atenție, implicare, schimbare și rezolvare. Sunt probleme care afectează viața oamenilor, trenează de foarte mult timp și de aceea îmi doresc nespus de mult să le soluționăm în Parlament”, a mai adăugat liderul PNL Vrancea.

Acesta a anunțat punctual care au fost problemele despre care s-a discutat la dezbatere:

Birocrația excesivă. Durează 1 an sau mai mult să obținem o autorizație de construire. Durează între 6 și 12 luni să ne branșăm la utilități – curent electric, apă, canalizare, gaze. Programările pentru a susține examenul pentru permisul de conducere sunt foarte întârziate, ai posibilitatea de a sustine examenul timp de un an, iar în acest timp ajungi din cauza programarilor sa dai examenul de 2 sau 3 ori. La fel este si la RAR sau la spital.

Sănătate. Am discutat despre tinerii care se îndreaptă spre medicina, despre problemele întampinate de absolventi si rezidenti, despre nevoia de sanatate in scoli, despre medicina de familie, in special in mediul rural , despre exodul miilor de medici in strainatate, despre asistența medicală online, despre asistenta medicala a persoanelor defavorizate, despre nevoia de investitii in spitale si obligatiile pe care ar trebui sa le respecte cadrele medicale conform jurământului lui Hippocrate.

Educație. M-am bucurat să văd prezenți la dezbatere multi profesori. Copiii au nevoie de orientare catre specialitati care li se potrivesc, pentru a-i ajuta sa ajunga sa faca ce le place, de profesori dedicati si bine platiti, de informatii pentru etapele pe care le înfruntă la vârste fragede cum ar fi constientizarea faptului că drogurile sunt nocive, educatia sexuală, educatia financiara etc. Pentru cei care sunt prinsi in capcana drogurilor e nevoie urgenta de centre de recuperare si reeducare, pot fi recuperati si suntem obligati sa-i ajutam.

Economie și fiscalitate. Cuvântul de ordine a fost „predictibilitate”. Se vorbeste mult despre masuri economice benefice pentru bugetul de stat sau benefice pentru meniul de afaceri, insa cea mai mare problema semnalata rămâne instabilitatea fiscala. Codul fiscal se schimba prea des in fiecare an, procedurile impuse peste noapte creează nervozitate, suntem convinsi ca aceste lucruri pot fi facute in parteneriat cu mediul de afaceri. Am vorbit despre nivelul taxelor, despre plafoane, despre controale si despre informatizarea sistemului fiscal prin e-factura sau transmiterea datelor din casele de marcat in timp real.

Statul de drept si justitie pentru oameni. Niciunul dintre noi nu-si doreste decat sa simta ca este protejat, că proprietatea este garantata, că drepturile le sunt respectate, ca libertatea de exprimare ramane o garantie in Romania. Am discutat despre copii si femei abuzate si masuri pentru a preveni si stopa fenomenul, despre instante care dau solutii diferite in cauze similare, despre nevoia unei legi a raspunerii magistratilor. O justitie corecta este o garantie că drepturile oamenilor sunt respectate.

Protecția mediului. Am discutat despre anomaliile la care s-a ajuns din cauza unor asociatii care fac studii de mediu pe bani multi iar rezultatele acestora blocheaza investii esentiale pentru comunitate: drumuri, hidrocentrale, alimentari cu apa sau canalizare. Subiectul cresterii necontrolate a populatiei de ursi si problemele pe care acestia le creaza: oamenilor le e teama sa mai mearga sa lucreze terenurile, copiii din zona rurala merg cu teamă la școală, gospodariile sunt atacate regulat iar animalele ucise, oamenii sunt răniți sau chiar uciși.

Acestea au fost subiectele principale dezbătute, pentru care am notat și o serie de propuneri de rezolvare. Timpul a zburat rapid și de aceea îmi propun să organizez astfel de întâlniri în tot mandatul de parlamantar la care să invit specialiști din diverse domenii.

Suntem fiecare specialiști în domeniul în care activăm, tot timpul învățăm lucruri noi, însă împreună suntem mai puternici și, prin dezbateri, idei și propuneri din toate domeniile, putem să îmbunătățim sistemul legislativ din România pentru a face viața oamenilor mai simplă, mai ușoară și mai bună”, a încheiat Dragoș Ciobotaru.

CMF 11240002

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.