Ion Ștefan face REVOLUȚIE în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației: a redus 288 de posturi din cele 1127. ”Într-o ZI, ministrul Ștefan a primit în audiență atâtea persoane câte primea fostul ministru al Dezvoltării într-o LUNĂ!”, a dezvăluit o sursă din Guvernul României

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației trece prin transformări radicale după numirea deputatului PNL de Vrancea, Ion Ștefan, în funcția de ministru. Astfel, s-au redus posturile de demnitari cu 30% de la 10 la 7 (5 secretari de stat și 2 subsecretari de stat), s-a redus numărul posturilor de conducere cu 30% de la 97 la 67 și cel al posturilor de execuție cu 25% de la 1020 la 765.

În afara acestor măsuri, ministrul Ion Ștefan a profesionalizat și pus la punct programul de lucru al angajaților din minister, a redus cheltuielile de deplasare în afara țării, a informatizat și transparentizat dosarele de proiecte ale UAT-urilor și este aproape de simplificarea legii privind obținerea autorizațiilor de construcție.

Nu în ultimul rând, toți inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcții verifică lucrările finanțate de PNDL, pentru ca la plată să ajungă doar lucrările adevărate. Un asemenea ritm de muncă în Ministerul Dezvoltării nu a mai fost întâlnit de foarte mulți ani, după cum recunosc chiar unii dintre angajați. (Teodor P.)

Citește și:   187 de investiții cu probleme, depistate de Corpul de control al Ministerului de resort. Probleme și la Focșani, Slobozia Bradului și Tătăranu.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.