DECODE a fost un sezon plin de provocări pentru AICitizens. Dar ce înseamnă robotica fără provocări?
Am primit oameni noi în echipă, pasionați și dornici să învețe. Am greșit, am învățat, am pierdut meciuri, însă fiecare experiență ne-a făcut mai puternici și ne-a adus mai aproape de rezultatele de care suntem astăzi mândri:
* Capitanii Alianței Câștigătoare – Divizia Edison, cu toate meciurile câștigate; (la Campionatul Mondial)
* Premiul Inspire, Locul 2 – Divizia Edison, cel mai prestigios premiu al competiției; (la Campionatul Mondial)
* Locul 4 mondial la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge;
* Vicecampioni Naționali;
* Capitanii Alianței Câștigătoare – Divizia Coandă; (la Campionatul Național)
* Premiul Control, Locul 2, pentru autonomia robotului; (la Campionatul Național)
* Premiul Inspire, Locul 1 la etapa regională.

Două premii Inspire, o a doua calificare la Campionatul Mondial și multe lecții care ne-au demonstrat că munca, perseverența și pasiunea celor din tricourile roz pot transforma orice provocare într-o oportunitate.
Vara aceasta nu se încheie aici. După participarea la prestigiosul Multinational Tech Invitational din Statele Unite, suntem bucuroși să anunțăm că vom participa și la Bucharest Twin Invitational, de această dată acasă, în România.
Și poate cel mai important este că vom concura alături de voluntarii noștri. Când nu ne susțineau din tribune sau din culisele competițiilor, ei își construiau propriul robot, iar acum vor intra pe teren alături de noi la Bucharest Twin Invitational.
De ce alături de voluntarii noștri? Pentru că FTC și robotica se trăiesc cel mai bine în competiții, iar noi avem încredere în ei și în ceea ce pot realiza.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și continuă să creadă în noi. Ne vedem în noul sezon.”









