Nicușor Dan va fi prezent la Focșani pe data de 24 ianuarie, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, ne-au declarat surse de încredere. Conform informațiilor pe care le
deținem, fostul deputat Ion Ștefan ar fi implicat în „echipa” din jurul lui N. Dan care l-a convins să vină la Focșani, în contextul în care se vorbește din ce în ce mai mult despre faptul că după revenirea lui Orban în PNL, Ion Ștefan ar urma să revină și el în PNL Vrancea, urmând a încerca să câștige alegerile pentru funcția de președinte al filialei.
În acest moment, deputatul liberal Dragoș Ciobotaru este președinte interimar, după trecerea la cele veșnice a regretatului lider Cătălin Toma. Alegerile pentru șefia PNL Vrancea ar urma să aibă loc în primăvara acestui an.
Focșaniul este cunoscut drept „Orașul Unirii”, locul în care, în 1859, s-au unit administrativ Moldova și Țara Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Prezența lui Nicușor Dan este așteptată în cadrul evenimentelor oficiale organizate de autoritățile locale și județene, care includ ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane și tradiționala Horă a Unirii.
Potrivit informațiilor obținute pe surse, Nicușor Dan va participa la manifestările publice din centrul municipiului și va avea întâlniri informale cu oficiali locali. Deocamdată, programul exact al vizitei nu a fost făcut public. (Cristi IRIMIA)
Vom reveni cu detalii!
















