70 de primari, președinți de organizații locale și consilieri județeni PSD vor participa la Congresul Național de la București

„Astăzi, la Odobești, s-a desfășurat Conferința Județeană Extraordinară a Organizației PSD Vrancea — un moment important de analiză, consolidare și pregătire a Congresului Național al partidului.
Sub conducerea președintelui PSD Vrancea, Nicușor Halici, conferința a reunit: primari, președinți de organizații locale și reprezentanți ai comunităților din întreg județul. Printre invitați s-a numărat si dl. Ionuț Florin Pucheanu, primarul municipiului Galați, președinte al Regiunii de Sud-Est a PSD și candidat pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului.

În cadrul conferinței a fost aprobată lista delegaților organizației PSD Vrancea, care cuprinde 70 de primari, președinți de organizații locale și consilieri județeni PSD. Aceștia vor reprezenta județul la Congresul Național al PSD, ce va avea loc la București, în data de 7 noiembrie 2025, sub moțiunea „Uniți pentru români. Puternici doar împreună!”, care reflectă spiritul solidar și determinarea echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidat la funcția de președinte al partidului.

Partidul Social Democrat a fost întotdeauna alături de oameni. În vremuri bune și în vremuri grele, PSD a rămas aproape de comunități, a ascultat, a sprijinit și nu a înșelat niciodată așteptările celor care cred în solidaritate, echitate și respect. Această conferință a demonstrat, încă o dată, că PSD Vrancea este o familie politică puternică, unită și dedicată oamenilor, cu inima aproape de popor și cu privirea îndreptată spre viitor.

În cadrul conferinței au luat cuvântul mai mulți lideri locali și regionali, care au transmis mesaje de solidaritate, implicare și încredere în viitorul partidului: „Echipa care va conduce partidul în următorii ani este una tânără, determinată și competentă, formată din oameni cu experiență reală în administrație și în dialogul politic. Important este să rămânem uniți, să comunicăm și să ne sprijinim reciproc pentru a face proiecte care aduc rezultate pentru oameni. Sunt social-democrat și spun asta cu mândrie.” Daniel Nicolaș, primarul orașului Odobești.

„PSD este partidul care mi-a oferit șansa de a deveni primar și sunt mândru să continui alături de cea mai puternică echipă politică din România. Fără unitate și fără o singură voce nu putem avea succes, iar ceea ce face astăzi Sorin Grindeanu este un act de curaj și responsabilitate într-o perioadă dificilă. PSD nu moare — continuă să trăiască prin faptele și oamenii săi”, a punctat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

„PSD rămâne partidul care unește, care pune oamenii și comunitățile pe primul loc. Cred cu tărie în valorile social-democrației – solidaritate, echitate și respect – și în forța echipei noastre de a continua lupta pentru dezvoltarea localităților din Vrancea. Doar împreună putem aduce schimbarea în bine pe care oamenii o așteaptă”, a precizat Viorel Mârza, primarul comunei Vârteșcoiu și președintele ACOR Vrancea.

Mulțumesc tuturor colegilor care, prin prezența și votul lor, au reconfirmat unitatea, solidaritatea și forța echipei noastre. PSD Vrancea rămâne un exemplu de echilibru, seriozitate și devotament față de oameni. Doar împreună putem construi un viitor mai bun!”, a conchis Nicușor Halici, președinte PSD Vrancea și președintele Consiliului Județean Vrancea.

Sursa: Comunicat PSD Vrancea

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.