Primarul PSD de la Vidra, Silviu Pintilie, anchetat pentru lovire și alte violențe după plângerile formulate de trei cetățeni.

Primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie (PSD), este cercetat de organele de anchetă în urma unor plângeri penale depuse de trei cetățeni din localitate.

Potrivit informațiilor publicate deja în mediul online de cei care susțin că au fost agresați, Ion Ivan, Lucian Bălășică și Viorel Ciuraru îl acuză pe edil de agresiuni fizice, faptele fiind reclamate autorităților competente. În baza sesizărilor, a fost deschis un dosar penal, iar ancheta se află în desfășurare.

Surse apropiate cazului susțin că incidentele ar fi avut loc în contextul mai multor dispute locale,una din ele fiind din luna decembrie când a avut loc un conflict în momentul în care o mașină care a ajuns în șanț era urcată pe o platformă. Atunci, Ion Ivan i-a reproșat primarului că nu s-a preocupat de drumul din zonă, devenit foarte alunecos. Reacția primarului, surprinsă și pe telefonul victimei, a fost una cel puțin nepotrivită.

Până la acest moment, primarul Silviu Pintilie nu a oferit un punct de vedere public cu privire la acuzațiile care i se aduc. (EdV)

 

Facebook

Ediție de Vrancea Online

Știri din Vrancea, actualizate constant.

Vizitează pagina

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.