Comorile Trecutului, proiect derulat în parohia Gugești III

Între 2 martie și 22 aprilie 2023, în Parohia Gugești III, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, din Protoieria Focșani II, are loc implementarea proiectului Comorile Trecutului.

Echipa de proiect, alcătuită din 12 elevi cu vârste cuprinse între 18 și 11 ani și coordonată de preotul paroh Mirică Valentin și doamna profesor Mirică Alina Maria, își propune să crească vizibilitatea problemei vârstnicilor fără sprijin din parohie.

În acest sens, în prima parte a proiectului, echipa, în colaborare cu Serviciul Social al Primăriei Gugești, vor identifica vârstnicii cu situație materială precară din parohie și vor încerca să informeze comunitatea din care fac parte aceștia și să îi mobilizeze pe membrii ei în sensul susținerii celor vulnerabili, prin distribuirea unor pliante cu informații pe acest subiect.

Un alt rezultat pe care proiectul își propune să îl obțină este acela de a intensifica colaborarea cu autoritățile locale și agenții economici din parohie pentru identificarea unor soluții în vederea sprijinirii vârstnicilor vulnerabili. Pentru atingerea acestui obiectiv, va avea loc o întâlnire cu primarul comunei, domnul Vasile Vatră, dar și cu agenții economici de pe raza parohiei.

De asemenea, coordonatorii proiectului urmăresc și să ridice nivelului de implicare a tinerilor din parohie în aspectele sociale ale acesteia. Astfel, în cadrul proiectului vor avea loc două ateliere de dezvoltare personală, susținute de doamna profesor Mirică Alina Maria, reprezentanta Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române-Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, care își propun să lucreze empatia și responsabilitatea tinerilor implicați în proiect. Totodată, părintele Valentin Mirică va susține cateheze pe teme relevante pentru proiect: „Bătrânețea, vârstă a înțelepciunii”, „Parohia, familia și persoanele vârstnice” și „Vârsta a treia, o perioadă amenințată de singurătate”.

Ne propunem să îi ajutăm pe tinerii noștri să-și cultive relația de comuniune și iubire cu Dumnezeu prin participarea la sfintele slujbe și la cateheze, dar și cu aproapele prin implicarea în problemele sociale ale parohiei” ne-a declarat părintele paroh Mirică Valentin.

Copiii și tinerii zilelor noastre au nevoie să își dezvolte empatia, atenția și disponibilitatea pentru cei aflați în nevoi. Ne dorim să îi motivăm să se implice activ în misiunea socială a Bisericii” a adăugat și doamna profesor Mirică Alina Maria.
Proiectul Comorile Trecutului va fi înscris în concursul de proiecte Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului organizat la nivel național cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 16 ianuarie – 21 mai 2023.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.