Bilanțul Poliției vrâncene, prezentat după începerea anului școlar

Festivitățile organizate cu prilejul începerii anului școlar preuniversitar 2024-2025 au constituit pentru polițiștii vrânceni un vector de promovare a activităților specifice, desfășurate pentru menținerea siguranței în mediul școlar, atât a elevilor cât și a cadrelor didactice.

Astfel, la data de 09 septembrie a.c., peste 170 de polițiști au asigurat prezența la 335 de unități de învățământ de pe raza județului Vrancea (72 din mediul urban și 263 din mediul rural), desfășurând atât activități de fluidizare a traficului rutier în zona școlilor, cât și în cadrul manifestărilor festive de deschidere a noului an școlar, pentru a transmite informații importante elevilor, cadrelor didactice și părinților prezenți.

În același timp, au fost demarate activitățile din Planul național de combatere a violenței școlare, un document programatic de colaborare inter-instituțională, conceput cu scopul de a spori siguranța elevilor atât în incinta școlilor, cât și în zonele adiacente acestora, precum și pe traseele pe care aceștia le parcurg către și de la instituțiile de învățământ.

Premergător debutului noului an școlar, polițiștii au verificat amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare și a trecerilor de pietoni din zona adiacentă a unităților de învățământ, pentru ca traficul rutier să se desfășoare în cele mai bune condiții.

De asemenea, au fost verificate, din punct de vedere al respectării stării tehnice, toate cele 96 de mijloace de transport școlar aflate în evidențele Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, pentru a asigura elevilor deplasarea în condiții de siguranță.

Prioritatea noastră, a poliției, este să oferim un mediu sigur, atât elevilor cât și cadrelor didactice, pentru ca actul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții și fără teama unor pericole sau riscuri.

La nivelul Poliției Române, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, a fost inițiată Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, care va fi implementată pe parcursul anului școlar 2024-2025.

Campania are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.

Această campanie are 3 direcții de acțiune, respectiv:

1. Creșterea gradului de conștientizare a elevilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora și asupra climatului educațional;

2. Informarea populației cu privire la identificarea comportamentelor de risc și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși elevii, în vederea reducerii victimizării, precum și în referire la importanța, mecanismul și beneficiile semnalării / sesizării faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ, pentru dezvoltarea spiritului civic, în scopul prevenirii și combaterii delicvenței juvenile și / sau infracționalității în mediul școlar;

3. Informarea elevilor, cadrelor didactice, părinților, precum și a populației generale, cu privire la existența unui canal de informare www.sigurantascolara.ro, în care vor fi prezentate:
– informații și recomandări ale instituțiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranță școlară optim,
– modurile de acțiune, procedurile și legislația incidentă domeniului siguranță școlară,
– campanii / programe / proiecte de prevenire derulate la nivelul unităților de învățământ,
– lecții de informare și prevenire, pe diferite teme și cicluri de învățământ (primar, gimnazial, liceal), precum și datele de contact ale tuturor entităților naționale și locale cu responsabilități în acest domeniu.
Campania este însoțită și de 3 materiale audio – video, precum și de 27.000 de afișe, realizate în scopul informării populației.

Tot prin intermediul domeniului sigurantascolara.ro, vor fi asigurate informări/recomandări pentru elevi și părinți și teme care să asigure pregătirea adecvată, a personalului din unitățile de învățământ preuniversitar în ceea ce privește managementul cazurilor de violență și alte situații corelate, și, de asemenea, pentru promovarea unui comportament social adecvat în rândul elevilor, în scopul prevenirii faptelor de violență, consumului de droguri, delicvenței juvenile, cu acccent pe consțientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor incidente;

Activitățile noastre educativ-preventive se vor desfășura în permanență, pe întreaga perioada a anului școlar, atât în incinta cât și în proximitatea unităților de învățământ, cu scopul de a asigura un climat de siguranță pentru toți elevii și personalul didactic. Au fost dispuse măsuri suplimentare pentru adaptarea patrulelor în proximitatea unităților de învățământ. Aceste patrule vor asigura ordinea în timpul sosirii și plecării elevilor și vor contribui la organizarea activităților rutiere în zonele adiacente.
Polițiștii vor interveni zilnic pentru a preveni orice situație care ar putea pune în pericol sau afecta climatul de ordine și siguranță publică din zona sau în incinta tuturor unităților școlare din județul nostru.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.