Securitatea comunistă a lucrat la foc automat în perioada 1980 – 1989. Urmașii securiștilor ne dau periodic lecții la televizor.

Cele 250.000 de dosare de urmărite deschise de Securitate în ultima decadă a regimului comunist (1980-1989) arată, în linii mari, astfel: 206.000 dintre titulari erau bărbaţi. 50.000 aveau studii superioare, iar 35.000 erau pensionari.

În domeniul universitar erau cam 18.500 de urmăriţi, din care 2300 cadre didactice, 800 de cercetători şi 300 de doctoranzi străini, iar pentru personalul din treptele inferioare ale învăţământului (profesori, învăţători, educatori, pedagogi) erau deschise 8.000 de dosare.

10500 erau ingineri, cărora li se adăugau 1900 de subingineri, 700 de laboranţi şi 780 de proiectanţi. De asemenea, erau cuprinşi în diferite forme de urmărire şi 500 de arhitecţi.

La capitolul sănătate sunt prinşi în evidenţe 5700 de urmăriţi, 1500 erau în sistemul juridic şi aproape 3000 se numărau între membrii cultelor.

În domeniul artei erau supravegheate informativ cel puţin 2000 de persoane, din care 300 de actori, 320 de pictori, 100 de balerini/ balerine, 90 de sculptori, 100 de scriitori. În plus, erau urmăriţi 150 de muzeografi, 250 de bibliotecari şi 500 de ziarişti. 2700 erau turişti străini. Peste 21.000 de agricultori (cuprinşi în C.A.P.-uri, sau cu gospodării individuale) erau şi ei puşi în urmărire de Securitate.

Regimul comunist considera clasa muncitoare ca având cea mai înaintată conştiinţă revoluţionară şi, deci, principalul susţinător al P.C.R. Cu toate acestea, numai între 1980-1989, peste 45.000 de mii de dosare au avut ca titulari membri ai acestei categorii sociale. Între ei se numărau 16.600 de muncitori, 2.100 de maiştri, 1.900 de mecanici (de toate tipurile), 3.500 de electricieni, 6.300 de lăcătuşi, 1.200 de sudori, 1.000 de zidari, 800 de mineri.

Foto: cu titlu de ilustrare (funcțiile politicienilor din imagine nu mai sunt de actualitate)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.