Atelier de BIBLIOESTETICĂ la Biblioteca Județeană din Focșani

Mai mulți elevi de clasa a IX-a, de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, însoțiți de doamna consilier școlar, TATIANA DUȚĂ, au participat la o acțiune deosebită.

Întâlnirea a avut loc în cadrul Protocolului de colaborare încheiat între Direcția Județeană de Sport Vrancea, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea și mai multe instituții școlare din Focșani și a avut ca temă: BIBLIOESTETICA – ASPECTE ALE PREZENȚEI CĂRȚII ÎN PICTURĂ.

Liantul tuturor, instituții și oameni, a fost doamna LIA CAZACU, Expert la Compartimentul de Tineret, al DJS Vrancea, colaboratoare consacrată a bibliotecii noastre, iar gazda a fost bibl. dr. TEODORA FÎNTÎNARU.

Tema întâlnirii a fost aceea a PREZENȚEI CĂRȚII ÎN PICTURĂ (portretistică), în epoci culturale diferite, urmărindu-se asemănări și deosebiri între lucrările expuse on-line, mesajul lucrărilor, particularitățile acestora ș.a.

Întâlnirea tip atelier, cu durata de o oră, s-a desfășurat în manieră interactivă, relaxată, la care au participat elevi și profesori deopotrivă. Printre concluziile care și-au făcut loc pe flipchart s-au numărat: cartea este un obiect peren, cartea este un obiect în artă, cartea însemnă experiență! Toate acestea și multe altele, care s-au desprins în timpul discuțiilor, fac obiectul BIBLIOESTETICII, o posibilă disciplină care încadrează cartea, în devenirea ei istorică, în studiul artelor plastice, al mentalităților și al altor discipline conexe.

La final, participanții au fost invitați să formeze două grupe și să conceapă, cu ajutorul obiectelor pe care le-au identificat în spațiul dat, două naturi statice care să cuprindă cărți.

Rezultatele au fost remarcabile: „Cằrțile sunt importante!” și „Eternitate”. Unul din cei 13 participanți a obtinut o carte ca dar din partea bibliotecii și dulciuri rafinate din partea doamnei Lia Cazacu, pentru identificarea corectă a titlului acordat de Arcimboldo, celebrului său tablou, „Bibliotecarul”!

Seria de întâlniri, patronate de Direcția Județeană de Sport Vrancea și Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, va continua cu o a doua activitate pe tema Biblioesteticii, pe data de 29 noiembrie, la care oaspeți vor fi elevi de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani, coordonați de doamna profesor, MARIANA DASCĂLU, un colaborator de elită al bibliotecii noastre.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.