Restricții de circulație în județul Vrancea

Având în vedere avertizările meteorologice privind înregistrarea de temperaturi ridicate, emise de Administrația Națională de Meteorologie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. va institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Restricțiile de circulație, sunt valabile în perioada 13-14 iulie a.c., în intervalul orar 10:00 – 20:00, pe toate sectoarele de drum național din județul Vrancea.

Măsura este instituită pentru protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Excepții fac următoarele categorii de vehicule:
– transportul de persoane;
– ⁠transporturile de animale vii și produse perisabile, de origine animală și vegetală, precum și cele care transportă produse din exploatări agricole;
– ⁠vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
– ⁠transporturi de mărfuri sub temperatură controlată, funerare, poștale, de carburanți, destinate salubrizării, apă îmbuteliată, precum și transporturi militare și de echipamente de prim ajutor.
– ⁠tractări vehicule avariate;
– ⁠distribuire de apă și hrană în zonele calamitate.

Totodată, sunt exceptate vehiculele aparținând Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și cele aparținând antreprenorilor sau constructorilor cu care aceasta are încheiate contracte de execuție lucrări, aflate în derulare.

Recomandări ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea:
– planificați-vă traseul având în vedere restricțiile de circulație;
– asigurați-vă că aveți suficiente lichide și mâncare astfel încât să nu fie nevoie să vă deplasați pentru a le procura;
– înainte de a porni la drum, asigurați-vă că starea tehnică a autotrenului este corespunzătoare;
– asigurați-vă de funcționalitatea sistemului de aer condiționat;
– îmbrăcați-vă adecvat sezonului cald: haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării/șepci, ochelari de soare.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea recomandă parcarea vehiculelor vizate de restricții, pe cât posibil, în parcări amenajate, astfel încât să nu fie afectată desfășurarea circulației în condiții normale a celorlalți participanți la traficul rutier.

De asemenea, recomandăm tuturor șoferilor să manifeste prudență în condus, să respecte regulile rutiere, precum și recomandările autorităților pe timp de caniculă.

Polițistii vrânceni vor fi la datorie, pentru a asigura respectarea legislației în vigoare.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.