Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Primăria Vintileasca și Consiliul Local Vintileasca, participă la organizarea unei noi ediții a Festivalului Rusaliilor – sărbătoare câmpenească desfășurată cu prilejul Zilei Comunei Vintileasca, duminică, în data de 23 iunie 2024, la ora 11.00.
Evenimentul se va desfășura pe platoul de la intrarea în comună, lângă Lacul Mare. Festivalul promovează sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai vechi sărbători creștine prăznuită din vremea apostolilor, care din acel moment au început să predice în întreaga lume învățăturile creștine și credința în Iisus Hristos.
Pe scena festivalului vor evolua ansamblurile folclorice:
– Buciumașii din comuna Spulber;
– Sânzienele din comuna Dumitrești;
– Chindia din comuna Jitia;
– Mugurașii din comuna Chiojdeni;
– Dorul Ciobănașului din comuna Vintileasca;
În program, vor interpreta melodii tradiționale tinerele solistele vocale: Ana Maria Țuțui și Teodora Borcăiaș din comuna Vintileasca.
Invitații de onoare ai Primăriei și Consiliului Local Vintileasca sunt interpreții: Robert Târnăveanu, Viorica Matei, Nicușor Iordan și Ansamblul Folcloric Țara Vrancei cu îndrăgita solistă Maria Murgoci.