Vineri, 25 octombrie, sunteți așteptați la Tribunalul Vrancea, de Ziua Europeană a Justiției

Toate tările Uniunii Europene marchează pe 25 octombrie ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIȚIEI. Este un prilej în care se aduce în atenţia publicului european modul de funcţionare a justiţiei şi de sprijinire a dezvoltării unui spaţiu judiciar comun european. Printre valorile și obiectivele comune la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce privește domeniul juridic, se numără independenţa justiţiei, accesul la asistenţă juridică, simplificarea procedurilor, reducerea sarcinii excesive de lucru din instanţe, diminuarea termenelor judiciare, folosirea medierii şi consolidarea procedurilor de executare a deciziilor justiţiei.

Aceste obiective reprezintă de fapt mijloace și instrumente prin care se încearcă eficientizarea și simplificarea exercitării dreptului cetățenilor la rezolvarea disputelor private prin apelarea la instațele de judecată. La instanțele focșănene, numărul cetățenilor care se adresează justiției pentru apărarea și realizarea drepturilor lor legitime este din ce în ce mai mare.

De exemplu, la Judecătoria Focșani, de la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate aproximativ 15.000 de dosare noi. Luând în considerare și numărul dosarelor înregistrate pe parcursul anului trecut, care au fost de soluționat pe parcursul anului 2019, rezultă că pe rolul acestei instanțe s-au aflat, în primele 10 luni ale anului, cca. 24.500 de cauze.

În ceea ce privește Tribunalul Vrancea, trebuie menționat că această instanță soluționează pe fond cauze de o complexitate mai ridicată decât în cazul judecătoriilor, ceea ce explică numărul mai redus de dosare aflate pe rolul său. Astfel, de la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate aproximativ 4050 cauze noi. Dacă la acestea adăugăm stocul de dosare din anul precedent, care la începutul anului era de cca. 3100 cauze, rezultă că pe rolul acestei instanțe s-au aflat în primele 10 luni ale anului cca.7200 dosare.

Citește și:   Situația înregistrărilor pe portalul www.votstrainatate.ro până la data de 15 septembrie 2020

Durata medie de soluționare a cauzelor a fost, în materie penală, de 1.3 luni la Tribunalul Vrancea și de 4.3 luni la Judecătoria Focșani. În ceea ce privește cauzele din materiile non-penale (incluzând aici cauze în materie civilă, comercială, etc), durata medie de soluționare a dosarelor a fost de 7,7 luni la Tribunalul Vrancea și de 5,5 luni la Judecătoria Focșani. Potrivit acestor date furnizate de aplicația STATIS, amebele instanțe se încadrează la gradul FOARTE EFICIENT, în ceea ce privește acest criteriu de evaluare a activității.

În acest context, subliniem că una dintre modalitățile prin care se înlesnește rezolvarea afacerilor judiciare ale cetățenilor este utilizarea sistemului informatic Transmitere Documente Securizat (TDS). Acesta are două componente:

– crearea dosarului electronic, prin scanarea tuturor documentelor depuse în dosarul instanţei (cu păstrarea dosarului în format hârtie), operaţiune care permite accesul părţilor şi al altor participanţi la distanţă, prin internet, la propriul dosar de judecată,

– comunicarea electronică, prin e-mail şi SMS, a documentelor (linkuri către cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspunsuri, hotărâri ş.a.) către părţile care sunt de acord cu această formă de comunicare.

Pentru a afla detalii despre funcționarea acestui sistem, dar și despre modul în care se realizează actul de justiție, în general, vă așteptăm vineri, 25 octombrie, la sediul Tribunalului Vrancea și al Judecătoriei Focșani, din Focșani, str Republicii nr.96, în intervalul orar 10.00 – 13.00, când instanțele focșănene marchează ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIȚIEI, prin manifestări de tipul ușilor deschise.

PURTĂTOR DE CUVÂNT, Cons. Carmen DANȚIȘ

 

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.