Mihai Anghelache este inginer și conduce de aproape trei decenii o firmă de producție publicitară. Gătitul e pasiunea lui de 25 de ani — destul de serioasă încât din 2021 să țină, împreună cu 
câțiva nutriționiști, un site cu peste 400 de rețete gătite și fotografiate de el, construit ca să promoveze mâncarea sănătoasă. În pandemie a încercat să prevadă cum va arăta alimentația publică peste zece ani: a anticipat inflația și scăderea nivelului de trai în Europa și a ajuns la concluzia că digitalizarea restaurantelor și comanda online sunt viitorul.
A început atunci să construiască, cu unelte clasice, o platformă pentru restaurante mici; după 2023 a dezvoltat-o masiv cu inteligență artificială, iar azi funcționează cu AI integrat. Pe parcurs, ca să înțeleagă din interior cum funcționează un local cu servire à la carte și livrări online, s-a angajat ca bucătar.
REPORTER: Cum ajunge un inginer să construiască o platformă pentru restaurante?
– Prin pandemie. Aveam timp și l-am folosit ca să înțeleg încotro se duce alimentația publică — nu peste un an, peste zece. Am ajuns la două concluzii: vine inflația și nivelul de trai scade; iar comanda online nu e o modă de pandemie, e structura viitoare a industriei. Am început să construiesc pornind de la ele.
Gătitul e o pasiune de 25 de ani — și după 25 de ani de gătit cu pasiune ajungi profesionist, vrei-nu-vrei. Cele 400 de rețete de pe site-ul meu sunt gătite și fotografiate de mine. Spun asta pentru că explică de ce n-am construit platforma citind despre restaurante.
REPORTER: Dacă gătiți bine și sunteți pasionat, nu v-ați gândit să deschideți un restaurant?
– Am avut propuneri, dar în opinia mea să conduci un restaurant e unul dintre cele mai dificile business-uri care există — și nu vorbesc doar de România. Nu cred că aș fi capabil să conduc unul.
Dar tocmai de-aia înțeleg perfect că proprietarii de restaurante au nevoie de unelte moderne care să-i ajute. Inteligența artificială e o oportunitate reală pentru ei, iar cred că felul în care o vor pune la treabă în afacerea lor va fi, pe termen lung, factorul care face diferența între faliment și succes.
REPORTER: Și totuși v-ați angajat ca bucătar. De ce?
– Lucram la platformă și am realizat că îmi lipsește ceva ce nu afli din documentare: cum funcționează un restaurant din interior, la ore de vârf — unul cu servire à la carte și livrări online, exact profilul pentru care construiam.
M-am angajat ca bucătar 3 luni la un restaurant din București să văd unde se blochează treaba: cine strigă la cine când intră șase comenzi odată, de ce se pierd bonurile, de ce nu știe nimeni ce s-a dus și ce mai e de dus, care e diferența între gătit à la carte și în cantitate. Tot ce vezi azi în paginile interne de lucru ale platformei răspunde la ceva ce am văzut acolo, fiecare modul rezolvă o problemă, creează un flux.
REPORTER: Care e cea mai mare problemă a unui restaurant mic azi?
– Comisionul aplicațiilor de livrare. 25/35% din fiecare comandă — în jur de 10 lei la o comandă medie, la nesfârșit. Asta o știe orice patron. Dar e doar problema vizibilă.
REPORTER: Deci recomandați restaurantelor să renunțe la aplicații?
– Nu, și țin să fiu clar, pentru că e cea mai frecventă neînțelegere. Agregatorii își au rolul lor: aduc clienți pe care restaurantul nu i-ar fi găsit singur. Problema nu e că restaurantele lucrează cu ei. Problema e că depind exclusiv de ei. Un canal de vânzare care e singurul tău canal de vânzare nu mai e un canal, e un proprietar.
REPORTER: Ce se pierde în dependența asta?
– Două lucruri care se văd greu. Nu-ți cunoști clienții — aplicația știe cine comandă, ce, cât de des, unde locuiește, iar tu nu vezi nimic din caietul ăla. Practic plătești lunar ca să-ți închiriezi înapoi propriii clienți. Și nu ai identitate: în mintea consumatorului nu ești un restaurant, ești un rând într-o listă, comparat pe preț și pe timp de livrare.
Întrebarea nu e „cum plec?”, ci „cum îmi construiesc, în paralel, un canal propriu care să funcționeze?”.
REPORTER: Ce înseamnă „să funcționeze”?
- Să fie eficient și să deții clienții. Astea sunt cuvintele-cheie și motivul pentru care majoritatea încercărilor au eșuat. Costurile de operare cresc și vor continua să crească — marfa, salariile, energia, taxele. Un canal propriu care nu e eficient nu e o alternativă, e a doua pierdere peste prima.
Un site de comenzi îl face oricine. Partea grea e ca livrarea proprie să nu te coste mai mult decât comisionul de la care ai fugit. Trimiți șoferul cu o singură comandă la patru kilometri, repeți de câteva ori pe zi o lună, și te întorci pe aplicație convins că nu se poate altfel.
REPORTER: Cum se rezolvă, concret?
– Prin câteva lucruri care trebuie să existe împreună — separat, niciunul nu ține.
Gătit cu precomandă, fără pierderi — clientul comandă azi meniul de mâine; seara știi exact câte porții gătești. Bani încasați înainte — pachete de meniuri și abonamente plătite în avans; clientul plătește azi, tu gătești pe parcurs, și știi dinainte ce ai de făcut. Livrare într-un singur traseu optimizat — nu livrezi când intră comanda, ci pe intervale; șoferul pleacă cu toate comenzile odată, pe un traseu pus deja în ordinea corectă. O cursă, nu opt drumuri — aici se face sau se pierde rentabilitatea. Brand propriu — site-ul lui, cu numele, pozele și meniul lui, nu un rând într-o listă. Marketing personalizat — un mesaj către un om despre care știi ce comandă, nu un cupon la zece mii de necunoscuți.
Și mai e una. O nișă la care mi se pare uimitor că nimeni n-a văzut-o până acum — sau, dacă a văzut-o, nimeni n-a speculat-o.
REPORTER: Care?
Aia rămâne secret de stat. (râde) 🙂 O arăt la vizită, nu în ziar.
REPORTER: Cum arată, concret, să-ți cunoști clienții?
– Ca o listă pe care n-ai avut-o niciodată. Fiecare comandă — de la livrare, de la masă — lasă în urmă cine, ce, cât de des. Platforma îi arată patronului singură grupurile: cei mai valoroși clienți, cei care au comandat o dată și n-au mai revenit, cei care veneau săptămânal și au dispărut de o lună. El nu calculează nimic; deschide și vede.
Și lângă fiecare grup are acțiunea gata pregătită. Pentru cei dispăruți, mesajul de revenire e scris și pleacă pe WhatsApp de pe telefonul lui, fără agenție, fără cost pe mesaj. Pentru cei mulțumiți, îi spune pe cine să întrebe azi de o recenzie pe Google. Peste un an, lista aia e cel mai valoros activ al restaurantului — și singurul pe care nu i-l poate lua nimeni.
REPORTER: Sună a muncă în plus pentru un patron care oricum n-are timp.
– Aici intervine inteligența artificială. Dimineața, patronul apasă un buton și meniurile zilei de azi și de mâine se completează singure din preparatele lui, fără să repete ce a gătit de curând dar în același timp AI-ul din platformă ține cont de ce s-a vandut bine și ce ingrediente lipsesc în ziua respectivă, în post – meniu de post automat. Verifică, salvează, iar în clipa aia postarea de Facebook e deja scrisă, din felurile lui, cu prețurile lui, in stilul lui.
Peste zi, comanda apare cu sunet pe tableta din bucătărie — nimeni n-a răspuns la niciun telefon. Bucătarul apasă un buton, etichetele pleacă singure la imprimantă, șoferul apasă „am plecat” și clientul primește mesajul singur și urmărește comanda. Seara, raportul zilei nu-i dă doar cifre, îi spune ce are de făcut mâine.
Iar o dată pe lună, cifrele lui trec printr-o analiză AI și primește trei lucruri concrete de făcut, cu cifra care le-a declanșat.
Exact ce fac lanțurile mari cu un departament întreg de analiză, un local de cartier are apăsând un buton. Mai sunt câteva lucruri la care patronii reacționează cu „stai, cum adică?” — alea le las pentru când ne vedem.
REPORTER: Vorbiți mult despre livrare. Dar restaurantele au și sală.
– Și platforma acoperă și sala, pentru că e aceeași bucătărie și același client. Omul scanează un cod de pe masă, vede meniul și comandă de pe telefon în jumătate de minut. Când farfuria e gata, ospătarului îi apare pe ecran, cu masa și numele — nu mai vine la pasare să întrebe „e gata?”. Clientul cere nota tot de pe telefon, și în clipa aia îi apare invitația de a lăsa o recenzie: îl prinzi exact când e cel mai mulțumit, fără ca cineva să-i ceară ceva.
Efectul: doi ospătari fac treaba cât patru. Și clientul de la masă intră în aceeași listă ca cel de acasă.
REPORTER: Un patron care aude „CRM”, „analiză”, „segmente” se sperie.
- Pe bună dreptate — de-aia nu vede niciunul dintre cuvintele astea. Vede butoane. Doar le apasă.
E simplu să faci o platformă complexă. E greu să faci o platformă complexă ușor de folosit. Toată munca a fost acolo. Patronul nu caută nimic prin meniuri: butoanele apar singure când e nevoie de o acțiune și dispar când nu mai e. Meniul de mâine nu e publicat? — apare butonul. Are clienți de recuperat? — apare butonul. Dacă nu e nimic de făcut — ecranul nu-i cere nimic.
La fel și la angajați, care sunt de fapt riscul cel mai mare: patronul poate fi convins, dar dacă echipa spune după trei zile „ne încurcă”, renunță. De-aia pagina bucătarului are un buton, nu un meniu — omul din rush n-are timp să aleagă. Fiecare rol are pagina lui simplă, cu butoane mari și un PIN, pe orice telefon sau tabletă, fără nimic de instalat. Le spunem cinstit: primele două-trei zile par în plus. Din a patra nu mai vor înapoi.
REPORTER: Sunteți inginer, nu programator. Cum ați construit-o?
– Am pornit clasic cu module gata făcute sau modificate, puse cap la cap — mergea, dar te loveai repede de tavan. După 2023 tavanul a dispărut: lucrez zilnic cu agenți Claude Code, ca și cum aș avea o echipă de programatori cu care discut. Platforma a crescut în doi ani mai mult decât în toți anii dinainte(cam ca inflația in Europa) și acum are AI nu doar în spate, la construcție, ci înăuntru, la ce vede patronul.
Eu aduc partea pe care AI-ul n-o are: gândirea de inginer, 35 de ani in care am vazut sute de afaceri, 25 de gătit și lunile din bucătărie. Bariera nu mai e tehnică. E să știi ce merită construit.
REPORTER: Un patron care citește asta își spune, probabil: mie mi-a mers și până acum.
- Știu replica. „Lasă, meștere, cum a mers până acum, merge și de-acum încolo.” Am auzit-o de multe ori și mult timp a fost adevărată.
Nu mai e. Nu pentru că restaurantul lui s-ar fi schimbat, ci pentru că vecinul lui se schimbă. Unii patroni vor pune inteligența artificială la treabă în afacerea lor — în bucătărie, în livrare, în relația cu clientul — și vor avea un avantaj masiv față de cei care nu o fac. Nu un avantaj de zece la sută; un avantaj de genul celui pe care l-a avut primul din cartier care a intrat pe aplicațiile de livrare față de cel care a zis „la mine se vine, nu livrez”.
Vremurile se schimbă și modelele de business au nevoie de adaptare. Nu e o teorie, e ce se întâmplă deja: unii se adaptează și merg mai departe, ceilalți nu vor mai face față. Diferența dintre cele două grupuri nu sunt banii sau mărimea. E momentul în care s-au hotărât.
REPORTER: Ce urmează?
- Instalez platforma în București, la restaurante cu patroni care vor să facă ceva, nu care așteaptă să treacă de la sine. Merg fizic, stau câteva zile, vorbesc cu ei în bucătărie, implementăm.
Dacă peste doi ani un local de cartier are canalul lui propriu în paralel cu aplicațiile, își cunoaște clienții, livrează într-o cursă în loc de opt și nu mai aruncă o oală în fiecare seară, s-a rezolvat problema. Nu e o ambiție mare. E doar eficiență — lucrul de care industria asta are cea mai mare nevoie acum.
