La data de 28.09.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 4
inculpați, de profesie medici, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192, alin. (2) Cod penal, fals intelectual, faptă prev. de art. 321, alin. (1) Cod penal, favorizarea făptuitorului, faptă prev. de art. 269 alin. (1) din Cod penal și mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273, alin. (1) din Cod penal
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în luna aprilie 2022, inculpatele J.G.A și C.A, în calitate de medici chirurgi în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, la finalizarea operației de cezariană la care a fost supusă persoana vătămată minoră, nu s-au asigurat că în cavitatea abdominală a pacientei nu au rămas materiale textile, comprese sau alte corpuri străine utilizate în cursul intervenției, producându-se decesul pacientei în cursul lunii iulie 2022.
De asemenea, cu ocazia celei de-a doua intervenții chirurgicale efectuată asupra persoanei vătămate în luna iulie 2022, inculpata J.G.A, împreună cu inculpata M.M.A, au identificat corpurile străine rămase restante în urma operației de cezariană din luna aprilie 2022, pe care le-au îndepărtat, însă, cu intenție, au omis să menționeze acest aspect în protocolul operator întocmit, deși consemnarea era obligatorie și avea relevanță pentru stabilirea situației medicale reale a pacientei și a conduitei medicale anterioare.
Aceste aspecte, deși erau esențiale în stabilirea cu exactitate a situației de fapt, nu au fost declarate organelor de poliție de către inculpata M.M.A, cu ocazia audierilor efectuate.
În ceea ce-l privește pe inculpatul O.C, cercetările au reliefat faptul că, acesta, în calitate de medic chirurg, a participat la intervenția chirurgicală efectuată persoanei vătămate în luna iulie 2022, însă, cu intenție, a omis să menționeze în protocolul operator întocmit, corpurile străine identificate în cavitatea abdominală a pacientei, îngreunând astfel cercetările și tragerea la răspundere penală a autorilor.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de Procedură Penală, finalizarea anchetei penale cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, situație care nu poate, în niciun fel, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani











