Conflict de interese în PSD-ul lui Halici: social-democratul care deschide lista CL la Păulești, afaceri cu Primăria

Doru Cîțu, ales local și totodată cel care este primul pe lista consilierilor locali PSD Păulești, la alegerile din 9 iunie 2024, face de zor afaceri cu primăria, în ciuda prevederilor legale. Într-un dispreț total față de lege, Cîțu își ia bani nu doar din indemnizația de ales local, ci și ca afacerist, prin firma sa, VIMALIDOR CONSTRUCT SRL din Hăulișca.

 

E de înțeles că are nevoie de bani pentru campania electorală, dar cel mai probabil localnicii din Păulești nu l-au votat pe liste și nu l-ar vota doar ca Doru Cîțu să își mai bage bani în buzunar din afaceri ilegale. Potrivit declarației de interese completată în iunie 2023, domnul Cîțu este acționar la VIMALIDOR CONSTRUCT, o firmă înființată în luna mai 2011 și care are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantâ de produse alimentare, băuturi și tutun.

Oficial, cifra de afaceri a VIMALIDOR CONSTRUCT SRL a fost în anul 2023 de 660,921 lei, cu un profit de 44,824 lei, ceea ce nu e de mirare date fiind contractele de achiziții derulate cu Primăria Păulești – Consiliul local. O localitate de unde provine și președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici, cel care a fost secretarul comunei în urmă cu mai mulți ani.

Mai mult, comparativ cu anul anterior, firma lui Cîțu a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 153.12%. Aceasta în condițiile în care VIMALIDOR CONSTRUCT SRL a raportat un număr de 2 angajați în anul 2023. Costuri mici, încasări mari. Din fericire, Doru Cîțu nu vinde prin firma sa primăriei unde este consilier local băuturi sau tutun, dar uneori mai vinde produse alimentare. Se descurcă, ca orice social-democrat prieten cu fostul prefect Halici, actualul președinte al PSD Vrancea.

Periodic, firma administrată de Cîțu vinde direct către Primăria Păulești materiale de curățenie sau sanitare, ba chiar în 2023 Comuna Păulești (Consiliul Local Paulești), unde este consilier local Cîțu, a cumpărat de la firma administrată de Cîțu „pachet pom de crăciun”, în valoare de 10.620 lei. Și în 2022 consilierul local a vândut un pachet de Crăciun către CL Păulești, pentru 7.950 lei. În acești bani, firma administrată de Cîțu a livrat câte 150 sacoșe tip cadou, bomboane Ciocotoff, biscuiți Oreo, cornuri Seven Day, Kinder Delice, Bake Rolls, Coca Cola la doze de 0,33 l, rulade Prajitura Casei , cicolăți Milka , biscuiți Belvita, napolitane Joe și cipsuri Viva.

Ultima achiziție directă derulată de CL Păulești de la firma consilierului local a fost în sumă de 5.802,52 lei, pentru produse de curățenie destinate Școlii Gimnaziale Păulești. Școală care este în directa subordine a Consiliului Local Păulești!

În 2022, școala cumpărase de altfel „produse de curățenie”, adică spumă poliuretanică (2 buc), silicon (12 buc), supapa sens (2 buc), reducție Zn (5 buc), dop (5 buc), garnituri (9 buc), bec led (10 buc), mopuri (8 buc), saci menajeri 40 l (25 buc), saci menajeri 60 l (25 buc), saci menajeri 250 l (5 buc), antigel 24 L, ceas presiune (1 buc), aerisitor (30 buc), ancora (14 buc), clor 25 l, hârtie igienică (12buc/ 20 baxuri), capac WC (10 buc), lopată zapadă (1 buc), broască ușă (3 buc), furtun PND d=20mm 20ml x2,5l/ml, furtun PND d=32mm 20mlx2,5l/ml, folie 20 ml, pensule (12 buc), trafalet (8 buc), vopsea Kober ( 45 curii de 1 kg/cutie alb, detergent manual de 2 kg (4 cutii), kit rigips 5 kg (2 buc), var lavabil exterior 6 găleți (20 kg găleata), domestos (10 buc), Clin-soluție geamuri (12 buc), Pronto parchet (7 buc), coș gunoi (3 buc), Pronto mobila (12 buc), mături (6 buc), găleți mop (3 buc), var pastă (14 pungi de 5kg), adeziv polistiren (3 buc), glet finisaj N19 (1 sac de 25 kg), banda hârtie (6 role), diluant 3 l, amorsa perete (3 l), rola hârtie (8 buc), Bref wc (8 buc), Kiltox (4 buc), roabă de 80 și două scări metalice.

Totul a costat primăria 6.918,50 lei. Aceasta în condițiile în care în aceeași zi, Școala cumpărase de la firma consilierului local, pentru 6.763,50 lei, materiale de construcții diverse: profil CD 60 mm – 87 buc, profil CD 30 mm – 32 buc, bride – 400 buc, autoforante 1,2 cm – 1.000 buc, holșurub 5,5cm – 750 buc, holșurub 7cm – 750 buc, diblu 60×80 – 400 buc, holșurub 2,5cm – 3.000 buc, holșurub 12 cm – 500 buc,rigips 12.5 mm – 35 buc, plasă îmbinare 3 buc, conductor litat 1,5 mm, var 15 l/cutie- 2 buc, kit rigips 25 kg – 1 buc, kit rigips 5 kg – 3 buc, trafalet – 1 buc, șmirghel 15 ml, amorsa 3 l – 3 buc, becuri led – 8 buc, dulii – 8 buc, diblu – 50 buc.

Rețeta” se tot repetă anual. În 2021, tot în noiembrie, școala a cumpărat pentru materiale de construcții în valoare de 2.500 lei, iar în aceeași zi a achiziționat, pentru 4.000 lei, materiale de curățenie – articole sanitare. În 2020, aceeași poveste: în conturile firmei lui Cîțu au intrat în noiembrie 1931.50 lei pentru materiale sanitare, plus alți 6.463,50 lei pentru mateiale de curățenie.

Oare ce vor spune cei de la Agenția Națională de Integritate (ANI) când vor depista conflictul evident de interese în care se află consilierul PSD de la Păulești?

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.