PNL a depus în Parlament proiectul de lege privind înființarea unui Registru al traficanților de droguri

Partidul Național Liberal a depus în Parlament, proiectul de lege privind înființarea unui Registru al traficanților de droguri. Scopul acestuia este prevenirea şi combaterea traficului de droguri, dar este și o soluție optimă pentru a preveni riscul recidivei:

,,Acest Registru va reprezenta un mijloc de cunoaştere, de identificare, de supraveghere operativă a persoanelor care au comis infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri, pe modelul registrului agresorilor sexuali. Aceștia vor fi obligați să ofere informații despre persoanele cu care intră în contact sau despre locurile prin care merg. E important să dezbatem aceste soluții în Parlament și să găsim cea mai bună formă”, a precizat Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

,,Este un proiect pe care l-am depus astăzi, alături de mai mulți parlamentari ai PNL, inclusiv ministra Justiției, doamna Alina Gorghiu. Este făcut după model european: cel care are o condamnare pentru trafic de droguri va intra automat în acest registru, va fi monitorizat și se va cunoaște în fiecare moment unde este acea persoană”, a adăugat și Florin Roman, deputat PNL. (A. I.)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.