Construit în doar trei luni, noul pod de la Jitia este funcțional

Rezultat al bunei colaborări între constructor și administrația publică, construirea și darea în folosință a podului de la Jitia a fost posibilă în doar trei luni. De astăzi, toți cei care tranzitează Valea Râmnicului vor putea circula normal pe noul pod. Acesta a fost recepționat și dat în folosință, la eveniment fiind prezenți ministrul MLPDA Ion Ștefan, președintele CJ Vrancea Cătălin Toma, prefectul județului Gheorghiță Berbece, primarii din Dumitrești, Jitia și Vintileasca, alături de constructorii care au făcut posibilă finalizarea lucrării. Aceasta a fost executată în regim de urgență, din Fondul de rezervă al Guvernului. Podul are o lungime de 21 de metri, iar la cele două capete are indicatoare pentru circulație alternativă. Vestea bună este că nu sunt restricții de tonaj pe noua construcție. Astăzi inaugurăm podul nou de la Jitia, un pod realizat în doar 3 luni, pe drumul național care duce la Vintileasca. Am promis că îl facem până vine iarna și ne-am ținut de cuvânt. Urmează refacerea integrală și a vechiului pod, acesta urmând a fi făcut pe două benzi. Împreună cu ministrul lucrărilor publice, Ion Ștefan, transmit către vrânceni un mesaj foarte clar: administrația PNL a făcut într-un an pentru Vrancea cât nu a făcut PSD în foarte mulți ani. Vom continua să implementăm proiecte pentru dezvoltarea județului și în anii următori”, a transmis președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.

Imagini de la Jitia: https://www.facebook.com/watch/live/?v=721324652097936&ref=watch_permalink

 

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.