Senatorul Toma a anunțat intenția Ministerului Sănătății de a înființa centre de permanență pentru servicii medicale, în localitățile din Vrancea

Președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, a anunțat ieri, într-o conferință de presă faptul că PNL va căuta soluții pentru dezvoltarea de servicii medicale în toate localitățile, prin înființarea unor centre de permanență. ”Avem sprijinul total al ministrului Victor Costache, un profesionist care are o idee clară despre misiunea sa din Guvern. Este vorba despre un proiect care vizează trei aspecte, pe termen scurt, mediu și lung. Există spații disponibile în aproape toate localitățile pentru înființarea centrelor de permanență pentru ca vrâncenii să beneficieze de servicii medicale”, a precizat senatorul Toma.

Acesta s-a referit și la situația Spitalului Județean din Focșani și a explicat de ce este nevoie de centrele de permanență. ”Dincolo de promisiunile mincinoase ale PSD, care doar a învârtit niște hârtii și nu a făcut nimic concret, rămâne situația oamenilor care au nevoie de servicii medicale și care nu trebuie să aștepte ani în șir până se va construi un nou spital. Ce fac acei oameni? Iată de ce s-a găsit soluția centrelor de permanență”, a spus Cătălin Toma.

Președintele PNL a explicat clar că nu se vor comasa spitalele din România: ”Este un fake-news marca PSD. Ministrul Sănătății Victor Costache va căuta soluții reale pentru problema spitalelor regionale și pentru un spital județean performant la Focșani. Până atunci, trebuie rezolvate problemele din sănătate de la acest moment. O să vă spun că există încă medici care plătesc din buzunarul lor medicamente pentru pacienți, când aceștia nu au bani. S-a întâmplat la Focșani, cu un medic de la Ortopedie! Nu este adminisibil să nu existe medicamente în spital pentru cei care vin la Urgențe sau la alte secții”, a spus Toma. (Teodor P.)

Citește și:   Curtea de Apel Galați dă liber la jigniri, discriminare, etichete false și răstoarnă valorile morale, printr-o hotărâre cel puțin discutabilă

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.