Noi proiecte în derulare la Primăria Biliești

Primăria Biliești are în vedere realizarea mai multor proiecte la finalul anului 2020, dar și în 2021. O nouă investiție importantă pentru comuna Biliești este canalizarea. Lucrările au început deja pe mai multe străzi din localitate. De asemenea, în perioada următoare va începe construcția sălii de sport de 180 de locuri. Cu sprijinul ministrului Dezvoltării, Ion Ștefan, cel care a semnat ordinul pentru ridicarea a 28 de săli de sport în Vrancea, în perioada următoare vor fi construite sălile de sport de către Compania Națională de Investiții (CNI), instituție care funcționează sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

 

Primăria Biliești va demara lucrările pentru modernizarea Grădiniței cu program prelungit și a Școlii din localitate. La toate aceste obiective lucrările sunt preconizate a fi terminate în cel mai scurt timp. Primăria Biliești a depus proiectul pentru rețeaua de gaze naturale, urmând ca în perioada următoare să fie semnat contractul pentru finanțare, astfel încât lucrările efective să poată demara. (A. A.)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.