Căminul Culturul din centrul comunei Biliești a fost inagurat ieri, înaintea depunerii jurămintelor de către primarul Vasile Chirilă și consilierii locali aleși

Miercuri, în prezența primarului comunei Biliești, Vasile Chirilă, a tuturor consilierilor locali, dar și a invitaților care au onorat solicitarea autorităților locale, a fost inagurat noul Cămin Cultural din localitate. Nu au lipsit de la eveniment președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, ministrul Ion Ștefan, șeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, prefectul Gheorghiță Berbece, primarii de la Ciorăști, Nicolae Braicău, respectiv Suraia, Maria Stroe.

Totodată, primarul și consilierii locali aleși pe 27 septembrie, au depus jurămintele fără de care nu-și puteau exercita mandatele.

În această toamnă, administrația locală a realizat două noi investiții. Astfel, a fost finalizat proiectul privind modernizarea Căminului Cultural, în urma unei investiții de 140.000 de lei, bani veniți prin Compania Națională de Investiții, dar și un sens giratoriu în centrul localității.

Căminul Cultural este unul modern. Acesta a fost mobilat corespunzător, putând găzdui diferite activități artistice sau culturale. Un sobor de preoți a efectuat slujba de sfințire a noului cămin cultural. Totodată, Primăria a amenajat spațiul verde din preajma Căminului Cultural. Lângă cămin există un loc de joacă pentru copii, spațiu ce a fost modernizat de Primăria Biliești.

Trimite știrea prietenilor tăi!
Citește și:   Situația din județ, analizată de Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, în cadrul unei ședințe convocate de prefectul Gheorghiță Berbece

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.