NESIMȚIRE MAXIMĂ a unor șoferi veniți cu mașini de Italia la Focșani: își demontează plăcuțele cu numere de Italia și merg cu ele la ÎNMATRICULĂRI pentru a le schimba cu numere roșii de Vrancea, ca să nu fie depistați în trafic!

Un cititoral ziarului Ediție de Vrancea ne-a sesizat acum o situație de-a dreptul revoltătoare, petrecută și ieri și azi la Focșani. Unii șoferi veniți în oraș din Italia în ultimele 48 de ore, și-au lăsat mașinile parcate în zona LIDL sau Kaufland, au desfăcut plăcuțele cu numere de înamtriculare de Italia și au mers la autorități să-și pună numere roșii de Vrancea. Ulterior, în termen legal, vor avea numere de Vrancea. În tot acest timp, ei vor putea circula nestingheriți prin județ cu numerele roșii de Vrancea, deși ar trebui să stea în autoizolare timp de 14 zile.

Astfel, inconștienții șoferi pun în pericol sănătatea familiilor lor din România, dar și a altor persoane cu care iau contact. Evident, riscă și amenzi de 10.000 de lei de persoană, dar se pare că-și asumă riscurile.

FOTO: Mașină cu numere de Italia circulând prin Focșani. PRECIZĂM: Nu toate mașinile surprinse în trafic sunt venite în țară zilele acestea. Unele sunt de mai mult de 14 zile sau chiar de luni de zile! Stă în puterea autorităților să verifice cine respectă legea și cine nu!

Alte cazuri semnalate sunt cele ale unor mașini de Italia care sunt surprinse mergând la cumpărături în supermarketurile din oraș, fiind realizate mai multe poze în trafic cu astfel de situații. Sigur, poate este vorba de persoane venite de mai mult de 14 zile în oraș, ceea ce înseamnă că au ieșit din autoizolare, însă sesizările făcute de cititori se referă la creșterea numărului de autovehicule din trafic în ultimele 48 de ore, iar autoritățile trebuie să vadă, de la caz la caz, cine respectă autoizolarea și cine nu.

Citește și:   VIDEO: Adevărul despre asfaltarea drumurilor din Biliești. Ediție de Vrancea a filmat la fața locului întreaga rețea de drumuri! Smocul de iarbă de 5 centimetri, ieșit din asfalt, ”depistat” de USR nu a fost găsit!

Evident, se poate face ușor conexiunea cu faptul că peste 5.000 de români opriți la granița cu Ungaria au fost lăsați să traverseze spre România și au ajuns în diverse județe doar printr-o declarație pe propria răspundere, însă nici aceasta nu este o garanție că toate mașinile din trafic cu numere de Italia, Anglia, Franța sau Germania sunt ajunse în Vrancea în ultimele zile. Unele pot fi venite de mai mult timp, iar aici stă în autoritatea autorităților să verifice cine a încălcat și cine nu legea.

Ediție de Vrancea solicită autorităților să verifice baza de date de la Înmatriculări Auto pentru a se depista eventualele persoane care în loc să stea în izolare se plimbă prin oraș și prin diverse instituții pentru a se eschiva controalelor din trafic.

Remus Nica, șeful IPJ Vrancea, ne-a precizat în urmă cu câteva minute: ”Este o iluzie că numerele roșii îi vor salva pentru că oricum îi verificăm acasă zilnic. Deocamdată sunt circa 800 de persoan în izolare și putem face față verificărilor. Oricum, nu suntem singurii care putem verifica. Direcția de Sănătate Publică Vrancea, Jandarmeria Vrancea, Poliția locală a municipiului Focșani și Corpul de Control al Primăriei Focșani au, de asemenea, atribuții pentru a verifica aspectele sesizate mai sus, în sensul părăsirii domiciliului de către unii vrânceni care erau obligați să stea 14 zile izolați, așa cum au declarat la vamă pe propria răspundere”.  (Cristi IRIMIA)

FOTO: Marți, 17 martie, o mașină cu numere de Italia mergea către Carrefour. Fotografie: Cristina M. (FB)

PUBLICITATE

1 thought on “NESIMȚIRE MAXIMĂ a unor șoferi veniți cu mașini de Italia la Focșani: își demontează plăcuțele cu numere de Italia și merg cu ele la ÎNMATRICULĂRI pentru a le schimba cu numere roșii de Vrancea, ca să nu fie depistați în trafic!

  1. Merita amenzi mai Mari DACA nu respecta regulile niste inconstienti,cretini nu gandesc ca inbonlavesc copii,parinti,bunici persoane dragi lor,las in apel ptr toti cei ce cites aceste randuri va rog eu cu inima de Roman pastrati masuri de igiena la maxim si distanta la un metru intre persoane dragii mei nu este de ras si nici de gluma ptr caci cand or incepe sa va moara cei dragi voua nu cred ca o sa fiti feticiti, faceti acum nu e greu respect regulile igiena maxima si distanta la un metru intre persoane va doresc tot binele,Doamne ajuta!🙏🙏🙏🙏🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.