EXCLUSIV: Distribuitorii de DROGURI își fac de cap în Focșani. Bântuie prin zona liceelor, iar unii elevi nu au rețineri în a se droga în toaleta școlii!

Situație alarmantă la Focșani, oraș în care s-au înmulțit cazurile de consum și trafic de droguri. Două cadre didactice au declarat pentru Ediție de Vrancea faptul că în toaletele liceelor se consumă droguri și că situația pare scăpată de sub control.

Chiar dacă nu putem vorbi de un fenomen amplu, în sensul unui procent mare de consumatori, din numărul total de elevi, trendul este ascendent și asta deranjează pe orice om de bun simț deoarece vorbim de un oraș mic, în care poți ține sub control, fără probleme traficul de droguri. Cred că Poliția și Parchetul ar putea face mai multe în acest sens”, ne-a declarat un cadru didactic.

Un alt profesor a spus cu subiect și predicat că ”sunt  elevi care consumă droguri în toaletele liceelor”. Acolo nu pot fi puse camere de filmat și de aceea este posibil consumul de droguri în interiorul unităților de învățământ. ”Cert este că trebuie găsite soluții chiar și pentru astfel de situații”, a precizat profesorul în cauză pentru Ediție de Vrancea.

Droguri puse în băuturile fetelor, la bar

O profesoară de la un liceu din Focșani a ales să plece în alt oraș din România, în această vară, pentru a fi alături de fiul ei la facultatea din București la care va învăța. Profesoara în cauză a mărturisit unor apropiați că o cunoștință care lucrează la un club în Capitală i-a transmis că foarte mulți barmani sunt forțați de patroni să pună droguri în băuturile pe care le comandă fetele, fără știrea acestora. ”Dacă barmanii nu sunt de acord, sunt dați afară și pierd o sursă de venituri. Situația din București ar putea fi întâlnită și în cluburi din Focșani, dar și în alte orașe”, i s-a transmis profesoarei. Aceasta a luat o decizie radicală și a plecat să predea la București, la o altă instituție de învățământ, pentru a-și putea supraveghea fiul. ”Nu o va face pe polițista, relația dintre ei fiind foarte apropiată, însă așa a simțit că e cel mai bine, iar fiul ei a fost de acord cu decizia mamei”, ne-a declarat sursa noastră.

Ediție de Vrancea va organiza curând o serie de emisiuni cu magistrați care vor dezbate subiectul extrem de sensibil al drogurilor în școlile din Focșani.

Pe portalul instanței vrâncene figurează 25 de dosare legate de traficul de droguri. Alte zeci de dosare sunt în lucru, dosare pe marginea cărora vom reveni. (Cristi IRIMIA)

 

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.