Doisprezece primari PNL Vrancea au refuzat să se vadă astăzi cu Ilie Bolojan. Acesta i-a anunțat că fuziunea cu Forța dreptei este iminentă.

O întâlnire a liberalilor vrânceni, organizată în apropiere de Focșani, a scos la iveală noi tensiuni în interiorul organizației județene PNL Vrancea. Ilie Bolojan le-ar fi prezentat primarilor perspectiva fuziunii prin absorbție cu Forța Dreptei, însă subiectul nu ar fi fost primit cu entuziasm de toți participanții.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanți ai organizației liberale din Vrancea, într-o reuniune organizată într-o locație din apropierea municipiului Focșani. Potrivit informațiilor obținute de redacția noastră, 12 dintre primarii PNL din județ ar fi refuzat să participe la întâlnirea cu liderul liberal.

Din cei 17 primari care au fost prezenți, nu toți ar fi venit neapărat pentru a-și manifesta susținerea față de Ilie Bolojan, unii alegând să participe mai degrabă pentru a asista la discuții și a afla direct ce se întâmplă la nivelul conducerii partidului.

Unul dintre subiectele reuniunii a fost fuziunea prin absorbție a Forței Dreptei în PNL, un demers despre care Bolojan le-ar fi transmis liberalilor vrânceni că este iminent. Tema a generat și reacții contradictorii. Primarul comunei Bolotești, Fane Popa, ar fi contestat posibilitatea unei asemenea fuziuni, însă intervenția sa ar fi fost contracarată de liderul PNL.

Discuțiile vin în contextul în care Ilie Bolojan a confirmat public, în această săptămână, existența unor negocieri serioase cu Ludovic Orban pentru un proiect de fuziune prin absorbție a Forței Dreptei în PNL. Liderul liberal a precizat că revenirea membrilor formațiunii conduse de Orban ar presupune asumarea liniei politice a PNL.

Întâlnirea din Vrancea a fost organizată de Dragoș Ciobotaru, președintele organizației județene, care ar fi încercat să aducă la aceeași masă cât mai mulți reprezentanți ai partidului, inclusiv șefi de instituții deconcentrate și membri din teritoriu. Participarea acestora ar fi urmărit să ofere imaginea unei organizații unite, în condițiile în care în interiorul PNL Vrancea există nemulțumiri și diferențe de poziționare. Dacă la eveniment ar fi participat doar 17 primari PNL atunci imaginea lui Ciobotaru în fața lui Bolojan ar fi avut de suferit. De altfel, Ciobotaru a încercat să mascheze întâlnirea cu Bolojan, convocându-i pe membrii PNL la un CDJ fără anunțarea vizitei șefului de la Oradea.

Reuniunea s-a desfășurat într-o locație în care semnalul telefoniei mobile a fost destul de slab, ceea ce a limitat comunicarea participanților cu exteriorul. Printre intervențiile din cadrul discuțiilor s-au numărat și declarații de susținere pentru Ilie Bolojan. Nicolae Braicău, primarul comunei Ciorăști, și-ar fi exprimat aprecierea față de liderul liberal, în timp ce Luci Antonescu, președinte PNL Dumbrăveni, ar fi avut o intervenție critică la adresa președintelui Nicușor Dan.

Rămâne de văzut cum va influența perspectiva fuziunii cu Forța Dreptei echilibrul intern din PNL Vrancea și dacă absența unei părți importante dintre primari reprezintă un semnal de nemulțumire față de actuala conducere sau față de direcția politică a partidului. (Cristi IRIMIA)

Cum a sunat anunțul de convocare a CDJ-ului de astăzi:

Stimați colegi liberali,

Vă invit vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 14:00, la Bohema Magic Garden, situat pe strada Plaja Putna din Vânători, la o întâlnire dedicată analizei activității și viitorului organizației PNL Vrancea.

Scopul întâlnirii este evaluarea activității filialei județene, a organizațiilor locale și a structurilor interne ale PNL Vrancea, precum și stabilirea direcțiilor de acțiune și a strategiilor politice și organizatorice pentru perioada 2027–2028.

Îmi doresc să avem un dialog deschis și constructiv, în care fiecare să își poată exprima punctul de vedere și să contribuie cu idei și propuneri concrete pentru perioada următoare.
Avem nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a construi o organizație mai puternică, mai unită și mai aproape de oameni.
La finalul ședinței, vă invit să rămânem împreună pentru socializare și discuții într-un cadru relaxat, într-o atmosferă colegială.
Pentru o bună organizare a evenimentului, vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră.

Vă așteptăm cu drag!
Dragoș Ciobotaru
Președinte interimar PNL Vrancea

Daniel Palade
Secretar general PNL Vrancea

Facebook

Ediție de Vrancea Online

Știri din Vrancea, actualizate constant.

Vizitează pagina

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.