VIDEO: Noi rețele de gaz în Vrancea! Zeci de primari au participat la întâlnirea cu conducerea TransGaz.

Ieri, la Focșani, a avut loc o întâlnire informală cu privire la programul de conectare a județului Vrancea la magistralele de gaz metan, prin care se vizează legarea județelor Buzău și Galați de Vrancea. Conducerea TransGaz, prin directorul Ion Sterian, și adjuncții săi, a venit în urbea de pe Milcov la invitația senatorului liberal Cătălin Toma și a deputatului PNL Ion Ștefan, ministru al Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, la eveniment participând zeci de primari din județ, reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, filiala Vrancea. De asemenea, prefectul județului, Gheorghiță Berbece, a fost și el prezent.

FOTO: Conducerea Transgaz, în frunte cu directorul general Ion Sterian

FOTO: Senatorul Cătălin Toma și prefectul Gheorghiță Berbece

Ministrul Ion Ștefan a prezentat cadrul legal prin care se vor putea conecta localitățile vrâncene la rețeaua de gaz, iar reprezentanții TransGaz s-au referit la detaliile tehnice ale proiectelor, răspunzând întrebărilor adresate de primarii prezenți la eveniment: Vasile Chirilă (Biliești), Fănică Popa (Bolotești), Adrian Gavrilă (Bordești), Emilian Dumitriu (Broșteni), Nicolae Braicău (Ciorăști), Ștefan Moscu (Cîrligele), Valentin Tâlvăr (Dumbrăveni), Ciprian Grama (Jariștea), Iordache Cazacu (Fitionești), Alexandru Zar (Golești), Vasile Petrea (Homocea), Corneliu Cristian (Movilița), Toader Gemănaș (Nereju), Gheorghe Popa (Păunești), David Chiriță (Răstoaca), Ion Avram (Ruginești), Vasile Zbârciog (Străoane), Vasile Grosu (Suraia), Aurel Boțu (Tulnici), Gabriel Postolache (Țifești), Ionel Lupu (Vânători), Viorel Mârza (Vârteșcoiu), Silviu Pintilie (Vidra), Dragoș Ciobotaru (Vizantea-Livezi), Nicușor Păcuraru (Vulturu).

Rețeaua de gaze din Vrancea va fi extinsă printr-un proiect susținut de Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, în parteneriat cu TransGaz.

FOTO: Ministrul Ion Ștefan prezentându-le primarilor cadrul legal de conectare la gazul metan

Scopul acestei prime runde de discuții a fost acela de a promova proiectul susținut de Guvernul Ludovic Orban, acela de extindere a rețelelor de gaze naturale. Am fost surprins să văd că la întâlnire au venit zeci de primari din mediul rural, dar și un reprezentant al administrației de la Focșani, toți interesați de acest proiect de modernizare a zonelor rurale din România. Planurile prezentate de cei de la TransGaz arată că județul Vrancea ar putea beneficia de o extindere a magistralelor de gaze dinspre Buzău și Galați, pe patru noi tronsoane care să acopere zona de sud, sud-est și centru-vest a județului, evident această proiectare putând suferi modificări în funcție de propunerile domnilor primari vrânceni. Dau asigurări ferme că proiectul de racordare a satului românesc la gazul românesc se va face, discuțiile de la nivelul Guvernului României fiind de realizare a unui program național de conectare a locuințelor la gaze, cu fonduri europene. Implementarea acestui proiect major de dezvoltare ar putea fi realizat prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Interesul manifestat de administrațiile locale din întreaga țară este unul important, la MLPDA, dar și la Ministerul Fondurilor Europene fiind depuse sute de dosare cu studii de fezabilitate”, a precizat Ion Ștefan.

Citește și:   Ionel Cel-Mare, vicepreședinte al CJ Vrancea în mandatul 2020 - 2024. Acesta și-a dat votul pentru ca Oprișan să fie ales al doilea vicepreședinte

Acesta a adăugat că a profitat de întâlnirea cu primarii vrânceni pentru a-i reasigura de faptul că ”MLPDA dispune de banii necesari achitării facturilor pe PNDL și POR, pentru proiectele pe care aceștia le derulează în localitățile lor. Am discutat despre posibilitatea pe care o au, în situații mai puțin fericite de producere de calamități, să apeleze la programul CNI care finanțează lucrări în primă urgență, dar și despre programul MLPDA de finanțare a construcției de locuințe sociale, ordin care va ieși cel mai probabil de pe circuitul ministerial săptămâna viitoare”. În perioada următoare, la Focșani va ajunge ministrul Agriculturii, Adrian Oros, tot pentru o serie de discuții cu primarii vrânceni. (Teodor PETRICEANU)

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.