Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a anunțat astăzi că a inițiat o petiție online împotriva desființării Centrului de Permanență din Municipiul Focșani (nota redacției: situat pe Strada Revoluției din cartierul Sud). Propunerea de desființare a Centrului aparține Ministerului Sănătății (nota redacției – condus de un ministru PSD) care a solicitat Direcției de Sănătate Publică Vrancea emiterea unei decizii de desființare.
„Considerăm că această decizie nu este justificată pentru o unitate sanitară care, în cei trei ani de funcţionare, a devenit un reper în asistenţa medicală primară oferită
cetăţenilor atât din orașul nostru dar și din comunele limitrofe. Doar în 2025 au fost înregistrați peste 11 mii de cetățeni care au apelat la serviciile oferite de personalul medical de la Centrul de Permanență. Mai multe, clădirea unde funcționează Centrul a fost reabilitată în cadrul unui proiect finanțat din bugetul local în valoare de peste 1,6 milioane lei iar cheltuielile cu dotarea și întreținerea sunt asigurate tot din bugetul Municipiului Focșani”, a precizat Misăilă.

Pentru zeci de mii de oameni, acest serviciu înseamnă acces rapid la consultații, tratamente și îndrumare medicală, fără a fi nevoie de deplasări dificile sau de supraaglomerarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon”, a mai adăugat primarul.
„Considerăm că desființarea acestui Centru de Permanență va afecta în mod direct calitatea vieții locuitorilor din Focșani și ar limita accesul la servicii medicale de bază. Solicităm Ministerului Sănătății să identifice soluții administrative pentru continuarea activității Centrului de Permanență din cartierul Sud, în beneficiul întregii comunități”, se arată în susținerea petiției online. (Cristi IRIMIA)















