Un incendiu a izbucnit la o locuință din municipiul Adjud, în cartierul Adjudu Vechi. La fața locului intervin pompierii de la Secția de Pompieri Adjud cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul a cuprins acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Focul a fost localizat, iar echipajele acționează pentru lichidarea completă a acestuia.
Sursa: ISU Vrancea

















