Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Ionel Cel-Mare, care este și vicepreședinte al CJ Vrancea, a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al județului pentru cei doi profesori îndrumători care au făcut din echipa de robotică a Colegiului Cuza o campioană mondială.
„Sper să fiu în asentimentul tuturor și să le acordăm profesorilor îndrumători Tiberiu Oprea și Mihaela Victoria Oprea titlul de cetățean de onoare al județului Vrancea, pentru tot ceea ce au făcut în calitate de cadre didactice, reușind această performanță de nivel mondial cu echipa AI Citizens: cucerirea titlului mondial la Houston, la CM de Robotică”, a precizat liberalul Ionel Cel-Mare.
Acesta a adăugat că administrația liberală din care face parte a susținut deplasarea elevilor în SUA și a acordat mereu o atenție sporită educației. În altă ordine de idei, președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, a colaborat și a susținut încă de acum 2 ani echipa de robotică, echipă care a realizat inclusiv macheta viitoarei stațiuni Vizantea-Livezi. (A. G. I.)