Acțiuni pentru combaterea delictelor silvice în Dumitrești, Chiojdeni și Reghiu

Trufe negre și material lemnos confiscate de polițiști

În perioada 26 – 28 septembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat activități de control pentru verificarea respectării normelor legale privind transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos. Împreună cu reprezentanții Asociației de Vânătoare „Valea Râmnicului”, ai Direcției Silvice Vrancea și Ocolului Silvic Privat Chiojdeni, polițiștii au efectuat 37 de controale (21 pe linia controlului circulației materialelor lemnoase, 15 în fondul forestier și 1 privind exploatarea forestieră).

Astfel, a fost constatată o infracțiune flagrantă constând în „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, din care 7 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de peste 17.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsuri complementare în cadrul acțiunii fiind confiscată cantitatea totală de material lemnos de 6,441 mc lemn rotund specia fag precum și a cantității totale de 15,055 kg trufe negre de toamnă, în valoare de aproximativ 18000 lei și a fost reținut un permis de conducere.

Exemple semnificative:

La data de 26 septembrie, ora 10.40, în cadrul unui control al transportului materialelor lemnoase pe drumul public comunal 94 din comuna Reghiu, sat Farcaș, polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au

depistat un bărbat, din comuna Broșteni, în timp ce conducea un autocamion , având plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare ale vehiculului, retrase.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, fiind dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce până la finalizarea cercetărilor, concomitent cu reținerea permisului de conducere.

La data de 26 septembrie polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu președintele Asociației de Vânătoare „Valea Râmnicului” au depistat în zona drumului public ce face accesul către punctul „Motnău”, un bărbat din județul Neamț, care deținea și transporta cu un autoturism, cantitatea totală de aproximativ 9 kg de trufe negre de toamnă, în valoare de aproximativ 9.900 lei, fără documente legale de proveniență conform legislației silvice în vigoare.

Pe linia recoltării produselor nelemnoase (trufe), au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, în valoare totală de 10000 lei.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.