IMAGINEA ZILEI. Misăilă și Oprișan se afișează împreună, deși se au ca șoarecele și pisica. Dacă era corect față de focșăneni, Misăilă trebuia să se declare împotriva parangheliilor și în primii 3 ani de mandat! Acum, la spartul târgului, face doar declarații pentru a câștiga pe plan politic!

Se cunoaște deja ”ieșirea” primarului PSD Cristi Misăilă, de la ultima ședință a Consiliului Local Focșani, când le-a reproșat consilierilor PSD că nu-i votează proiectele pentru că au primit ordin din altă parte (cel mai probabil cu referire la Oprișan că doar n-or asculta pesediștii de altcineva). Și ca să pară războinic față de Oprișan, Misăilă a scos (credea el) ”asul” din mânecă: ”Nu-mi votați proiectele pentru că nu sunt de acord cu organizarea unei paranghelii de Revelion”.

Ei ca să vezi… După 3 ani și jumătate de mandat, Misăilă își dă seama că parangheliile nu sunt utile pentru focșăneni, fiind practic o risipă de bani publici. Dacă era corect față de cetățeni, s-ar fi declarat împotriva parangheliilor și în primii 3 ani de mandat, nu doar acum, când are de împărțit contre cu Oprișan. Și nu doar că nu s-a declarat public împotriva parangheliilor, dar a și alocat sume uriașe pentru astfel de evenimente. În acest context, declarația lui Misăilă nu poate fi privită decât ca o încercare de a puncta politic în vederea alegerilor locale din 2020.

În iunie anul viitor, Misăilă va candida ca independent sau din partea Pro România (să nu uităm imaginile cu Misăilă și Victor Ponta, la Sala Polivalentă din Focșani). A treia variantă, cea mai puțin probabilă, este cea în care Misăilă îi face figura lui Oprișan, preluând șefia PSD Vrancea (cu acceptul grupării PSD de la nivel central care se va impune după alegerile prezidențiale).

În fine, astăzi, la vizita Vioricăi Dăncilă în Vrancea, Oprișan a apărut, mai întâi, singur în poză cu cea despre care spunea că dacă dai căutare pe Google după ”proasta României” găsești numele Vioricăi. Ulterior, a apărut și Misăilă în cadru, nefiind exclus ca cei doi să fi îngropat, pentru moment, securea războiului. Pe la spate, însă, duelul continuă! (Cristi IRIMIA)

Citește și:   ULTIMA ORĂ: Crimă la Măicănești. Un bărbat a fost găsit mort în casă! UPDATE: Poliția ia în calcul și varianta unei morți naturale!

Foto: Monitorul.

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.