Parlamentarii PNL au votat astăzi legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat în urmă cu puțin timp că parlamentarii PNL au votat astăzi legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, ”ca o dovadă că ne respectăm angajamentele luate în fața cetățenilor prin programul de guvernare. Poziția PNL a fost una consecventă pe acest subiect, ca atare am avut de-a lungul timpului mai multe demersuri pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor”.

Mesajul votului de azi, ca și cel al reformei pensiilor speciale pe care urmează să o votăm, este că vrem să așezăm societatea și instituțiile statului pe reguli unitare și pe valori comune care să fie respectate și urmate de toți, fără excepții. Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR. România nu își poate permite să piardă aceste fonduri, iar angajamentul Coaliției de guvernare este să realizăm toate jaloanele și reformele, inclusiv cea a pensiilor speciale, astfel încât să absorbim toți banii pe care îi avem la dispoziție. Prin acest vot, majoritatea parlamentară a arătat responsabilitate și faptul că interesul public este pe primul plan. Decizia de astăzi, pe care PNL a susținut-o cu fermitate, este cea corectă față de România și față de români”, a mai adăugat președintele Partidului Național Liberal și, totodată, președinte al Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.