Pe cine a mai prins în ofsaid Poliția vrânceană?

La data de 04 mai a.c., ora 21.10, polițiștii Biroului Rutieri Focșani au depistat un tânăr, de 19 ani, din comuna Gologanu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Independenței, din municipiul Focșani. Întrucât acesta avea un comportament specific persoanelor care consumă substanțe psihoactive, a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv la Metamfetamină. Tânărul a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea determinării substanțelor psihoactive din organism. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În jurul orei 22:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au oprit în trafic un autoturism care circula pe strada Libertății. Polițiștii au testat cu aparatul etilotest femeia de 32 de ani care se afla la volan, iar aparatul a indicat un rezultat de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la Spitalul Adjud, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.