ITM a verificat distribuitorii de carburanți din Vrancea. 9 amenzi și 11 avertismente au fost dat societăților găsite cu nereguli.

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2022, aprobat de Inspectorul General de Stat, în perioada10-16 martie 2022 s-a desfășurat Campania Naţională de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto cod CAEN-4730.

Obiectivele acțiunii au fost:

– Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie;
– Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menţionate;
– Eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
– Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă
– Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor auto;
– Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în societăţile comerciale din domeniul de activitate sus-menţionat;
– Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă în activităţile specifice ale societăţilor comerciale din domeniul de activitate vizat de acţiune.

Acţiunile de control s-au efectuat în toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule, cod CAEN 4730.

In domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate acțiuni de control la un număr de 29 angajatori care aveau în total 639 de salariaţi, unde s-au constatat un număr de 20 deficienţe pentru care inspectorii de muncă pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă au aplicat 20 sancţiuni contravenţionale (11 avertismente şi 9 amenzi în valoare de 42000 lei).

Sancţiunile aplicate au avut la bază urmatoarele deficienţe constatate:

– Nu s-a efectuat reexaminarea „in situ”;
– Nu a prezentat documentele solicitate de inspectorul de muncă in timpul controlului
– Nu a fost realizată semnalizarea ssm la locul de muncă;
– O parte dintre lucrători nu sunt autorizați ISCIR ca operatori/distribuitori ai stației SKID;
– Unele fise de instruire individuală în domeniul SSM nu sunt semnate de persoana care a efectuat instruirea;
– Angajatorul nu deține autorizația de funcționare din punct de vedere a securitații și sanatății în muncă, pentru toate activitățile desfăsurate.

În domeniul relațiilor de muncă, în cadrul acestei Campanii Naționale, inspectorii de muncă din cadrul serviciului control relațiilor de muncă au efectuat 27 acțiuni de control la angajatori ce desfășoară activitate în domeniile menționate anterior.

Inspectorii de muncă au constatat 29 neconformități față de prevederile legale, aplicând 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 26000 lei. Totodată au fost identificată o persoană care desfășura muncă nedeclarată. Pentru acest lucrător s-a dispus măsura întocmirii și înregistrării contractului individual de muncă si plata contributiilor ce deriva din executarea acestuia. Angajatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei și i s-a dispus măsura intrării în legalitate. Pentru urmărirea în continuare a obiectivelor care au fundamentat acţiunea, vor continua acţiunile de monitorizare a unităţilor verificate în cadrul etapelor de control”, a precizat Eliza Botezatu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.