Târg de carte organizat de CJ Vrancea și Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” (ediția a XV-a)

Consiliul Județean Vrancea și Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” organizează cea de-a XV-a ediție a Târgului de carte care se va desfășura în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, între orele 9.00 – 20.00, în sediul Universității (fosta Prefectură Putna).

Vor participa edituri locale și naționale, cunoscute publicului, care vor pune la dispoziția iubitorilor de lectură noutățile editoriale ale acestui an, la prețuri promoționale. Vor fi prezente: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Editurile „Art”, „Niculescu”, „Tritonic”, „Saeculum I.O.”, „Haseffer”, „Arco Iris”, „Proema”, „Diana Press”, „Pavcon”, Colecția de carte și artă „Harnău” Iași, alături de edituri și colecții vrâncene – Editura „Terra”, „Salonul literar”, Muzeul Vrancei și Editura „Armonii Culturale”.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 30 septembrie 2021, ora 11, la sediul Universității (fosta Prefectură Putna)

În cele patru zile de Târg de carte, avem onoarea să fim gazdele unor invitați de marcă, personalități cunoscute ale culturii române: actrița Maia Morgenstern, scriitorul Varujan Vosganian, istoricul și criticul literar, prof.univ.dr. Ioan Adam, prof.univ.dr., jurnalista Georgeta Adam, poetul Liviu Ioan Stoiciu, scriitoarea Doina Popa, scriitoarea pentru copii Victoria Furcoiu, alături de numeroși scriitori vrânceni și de distinși reprezentanți de instituții culturale și asociații literare din Țara Vrancei.

De asemenea, suntem onorați de prezența unei pleiade de reprezentanți ai Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași care vor avea sesiuni de lansări de carte: prof.univ.dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, prof.univ.dr. Constantin Dram, directorul Editurii Universității Iași, prof.univ.dr. Nicu Gavriluță, lect.univ.dr. Alin Titi Călin, dr. Iosif Camară, cercetător științific, conf. univ. dr. Claudiu-Lucian Topor, dl. Adrian Acatrinei.

Citește și:   VIDEO: Inginerul agronom Andrei Pascal, angajat la Comcereal, a murit într-un accident de circulație produs în Vaslui

Pentru iubitorii de lectură, de toate vârstele, în cele patru zile de sărbătoare a cărții și a lecturii la Focșani, se vor desfășura numeroase lansări și prezentări de carte, ateliere pentru copii, expoziții de artă, lecturi publice, recitaluri de muzică, întâlniri cu nume sonore ale culturii naționale și locale, scriitori și invitați speciali, dezbateri culturale, toate având ca punct de pornire lectura și lumea cărților.

Vă invităm să fiți alături de noi și de invitații noștri, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, între orele 9.00-20.00, pentru a răsfoi cele mai noi apariții editoriale și pentru a participa la evenimentele pe care le-am pregătit în acest an, la a XV-a ediție a Târgului de carte desfășurat la Universitate!”, a precizat managerul Bibliotecii, Oana-Raluca Boian.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.