FOTO: Cine sunt cei trei tineri care au murit în accidentul de pe Centura Focșaniului, lângă SUPECO.

Trei tineri și-au pierdut viața în urma unui accident rutier produs pe Calea Munteniei (DN2 E85) din municipiul Focșani, noaptea trecută, după ce un Audi A 6 condus de Claudiu Despa (foto sus, 18 ani, din Popești) a intrat într-un tir (cap tractor) în zona Supeco de pe centura municipiului.

Al doilea tânăr care și-a pierdut viața se numește Mihai Băjenaru (foto stanga, 22 de ani, din Dumbrăveni), aflat în mașina condusă de Claudiu.

Cătălin Enache (dreapta jos, 30 de ani, din Golești) este al 3-lea tânăr mort în accidentul cumplit!

Sincere condoleanțe familiilor îndoliate!

ISU Vrancea a emis un comunicat de presă în această dimineață, pe care-l redăm mai jos:

Viețile a trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani au fost curmate brusc de un cumplit accident rutier produs în cursul nopții pe Calea Munteniei (DN 2 E 85), pe raza municipiului Focșani, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un cap tractor.

Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 01:15, iar imediat spre locul s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială de stingere cu apă și spumă. Totodată, la fața locului au intervenit și 2 echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea persoanelor rămase încarcerate în autoturism. Din nefericire, acestea au suferit leziuni incompatibile cu viața. De asemenea, la locul intervenției, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) necesare.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.