Un nou proiect derulat de Fundația ”Zi Deschisă”. Creșă pentru copiii nevoiași, în satul Bizighești din comuna Garoafa

Fundația ”Zi Deschisă”  inițiat, în colaborare cu Primăria comunei Garoafa și cu Partida Romilor ProEuropa – filiala Vrancea, un parteneriat pentru îmbunătățirea educației preșcolarilor în regiunea Sud-Est. Parteneriatul a fost semnat de Sorina Bucuraș, din partea SORSTE, de către Constantin Toader, președintele Partidei Romilor și de primarul comunei Garoafa, Laurențiu Diaconu.

Am ales comuna Garoafa pentru că este foarte aproape de Focșani, dar și de Mărășești, și ne dorim să oferim șanse egale pentru o viață egală. Activitățile se vor desfășura în principal în comuna Garoafa, unde se va realiza înființarea și funcționarea unității în care se vor oferi servicii de educație timpurie antepreșcolară. Se urmărește creșterea șanselor de educare a 73 de copii ca urmare a participării la serviciile de educație”, a precizat Sorina Bucuraș. Din cei 73 de copii cu vârste între 0 și 2 ani se preconizează că 23 vor fi de etnie rromă.

Este un prim pas pentru a reuși să trimitem la școală copii din familii cu probleme. La nivelul județului Vrancea avem 47.000 de romi și 17 localități cu pondere mare de romi. Sunt multe situații de absenteism sau abandon școlar. Ne dorim să școlarizăm un număr cât mai mare din copii de etnie romă”, a afirmat Constantin Toader. În cadrul proiectului, Primăria Garoafa a pus la dispoziție un spațiu în satul Bizighești. ”Vom pune la dispoziție pentru acest proiect clădirea școlii din satul Bizighești. Locația este foarte aproape de drumul național, la câteva sute de metri”, a declarat Laurențiu Diaconu. Grupul țintă este format din minimum 73 de copii cu vârste între 0 și 2 ani, din care minimum 23 vor fi de etnie romă, iar 12 din mediul rural. Cei care vor participa la proiect trebuie să aibă domiciliul stabil în județul Vrancea și să nu fie înscriși la altă creșă. (D. S.)

PROMO

1 thought on “Un nou proiect derulat de Fundația ”Zi Deschisă”. Creșă pentru copiii nevoiași, în satul Bizighești din comuna Garoafa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.