Mihai Vasiliu – numit de premierul Florin Cîțu ca secretar de stat la Investiții

  • Mihai Vasiliu, omul de încredere al ministrului Ion Ștefan, cu care a lucrat pentru semnarea contractelor pentru spitalele regionale și cu care a reușit absorbția unui miliard de euro, în 2020, bani europeni, pentru proiecte de dezvoltare la MLPDA, a fost cooptat în echipa politică de la Ministerul Investițiilor

Marius-Mihai Vasiliu a fost numit de ministrul Ion Ștefan pe funcția de secretar-general adjunct la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în mandatul derulat de liberalul vrâncean, din noiembrie 2019 și până în decembrie 2020, Vasiliu fiind unul dintre profesioniștii din minister cu care fostul ministru Ștefan a colaborat îndeaproape. În această echipă la MLPDA, în anul 2020, s-a reușit absorbția unui miliard de euro pe Programul Operațional Regional, prin care sunt finanțate proiecte ale unităților administrativ-teritoriale, ale instituțiilor publice și ale antreprenorilor români, în diverse domenii de activitate. Printr-o decizie semnată de premierul Florin Cîțu, publicată ieri în Monitorul Oficial, Marius-Mihai Vasiliu a fost numit secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Cristian Ghinea.

Tandemul Ștefan-Vasiliu a lucrat, la MLPDA, pentru deblocarea și accelerarea procesului de semnare a contractelor de finanțare pentru cele trei spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova, care au fost aprobate de Comisia Europeană fără corecții. Astfel, potrivit unui bilanț publicat de fostul secretar general adjunct de la Dezvoltare, în anul 2020 s-a lucrat, printre altele, pentru continuarea proiectelor în perioada stării de urgență și de alertă, s-a accelerat ritmul pentru plata cererilor de la beneficiari (la 3 săptămâni de la solicitare), dar și pentru semnarea contractelor pe bani europeni (la o lună de la depunerea lor la Autoritatea de Management). O reușită pe care au punctat-o ambii oficiali, Ștefan și Vasiliu, în ieșiri publice, a fost adoptarea a două memorandumuri de supracontractare pe POR, ceea ce înseamnă mai mulți bani europeni pentru România, dar și absorbția a unui miliard de euro, pe proiecte, pentru țara noastră. ”Am, în sfârşit, şansa de a crea nu doar de a corecta (…). Urmează o perioadă următoare deosebit de dificilă – ne aflăm la jumătatea intervalului de implementare efectivă a exercițiului financiar 2014-2020 (cu riscurile de dezangajare care cresc de la an la an), care se suprapune cu debutul exercițiului financiar 2021-2027, pentru care trebuie finalizate programele operaționale (conținut și sisteme de management și control), Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană și Planul Național de Redresare și Reziliență”, a precizat Marius Vasiliu. La rândul său, fostul ministru Ion Ștefan a declarat, la predarea mandatului către succesor, că la Ministerul Dezvoltării lasă un portofoliu bogat de peste 8.000 de proiecte, în valoare de peste 4 miliarde de euro. Marius-Mihai Vasiliu are o experiență de 16 ani în Ministerul Dezvoltării.

Citește și:   Amymo Fit & Dance, o școală de dans pentru toate vârstele!

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.