Ministrul Ion Ștefan, susținut în unanimitate pentru rămânerea în Guvernul României

Astăzi a avut loc ședința Colegiului Director Județean al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea, în sistem online, la întrunire participând aproape 100 de membri PNL.

Pe ordinea de zi s-a aflat și propunerea de susținere a deputatului PNL Ion Ștefan pentru rămânerea în funcția de ministru al lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, în cadrul viitorului cabinet pe care România îl va avea.
Realizările ministrului Ion Ștefan, în perioada noiembrie 2019 – decembrie 2020, reprezintă cel mai bun argument în favoarea păstrării acestuia în Guvernul României.

În condițiile unui an extrem de dificil pentru România, Ion Ștefan a reușit să păstreze toate șantierele deschise, lucrările la marile investiții din România făcându-se în ritm alert. Zeci de proiecte întârziate ani la rând au fost urgentate de ministrul Ștefan, în tot acest timp administrațiile locale din țară fiind susținute, fără discriminare, de către Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației. Un minister care a cunoscut un alt ritm de lucru, noi circuite ale dosarelor, noi reguli prin care comunitățile locale au fost ajutate în sensul debirocratizării.

Înainte să devină ministru, Ion Ștefan a avut și o prolifică activitate de deputat, punându-și amprenta pe două proiecte de lege care au devenit realitate: legea privind acordarea de prime de comercializare de 200 de euro per tona de produs, pentru producătorii agricoli, și aducerea gazului românesc în casele românilor.

Disponibilitatea de a munci zi de zi în cel mai alert ritm, profesionalismul de care a dat dovadă și integritatea cu care s-a prezentat în fruntea ministerului sunt argumente suplimentare pentru care cei aproape 100 de colegi liberali prezenți la ședința de astăzi au anunțat susținerea necondiționată a ministrului Ion Ștefan.

Citește și:   Mâine are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. AEP a anunțat că pe listele electorale permanente figurează 18,2 milioane de români. Vezi în articol câți alegători sunt în fiecare localitate din Vrancea!

PNL Vrancea speră ca toate aceste aspecte care țin de valori menite a fi puse în slujba cetății să conteze în ecuația desemnării viitorilor miniștri, iar numele lui Ion Ștefan să se regăsească în viitorul Guvern al României.

Departament Comunicare PNL Vrancea

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.