Toate străzile și ulițele din comuna Broșteni vor fi asfaltate după implicarea ministrului liberal Ion Ștefan

Primarul comunei Broșteni, Emilian Dumitriu, a anunțat în această seară că localitatea pe care o conduce va avea toate străzile și ulițele asfaltate. ”Toate cele trei sate ale localității vor arăta la standarde europene, după implicarea ministrului lucrărilor publice, Ion Ștefan”, a precizat Emilian Dumitriu (foto dreapta).

Ministerul condus de vrânceanul Ion Ștefan, candidat la parlamentarele din 6 decembrie, a aprobat lista sinteză în cadrul căreia se regăsesc 7 kilometri de ulițe din satele Broșteni, Arva și Pitulușa, pentru a fi asfaltate. Astfel, toți locuitorii comunei se vor bucura de asfalt pe străzile pe care locuiesc. De asemenea, va fi modernizată și școala din satul Pitulușa, dar și grădinița din Broșteni. Primarul comunei s-a declarat extrem de mulțumit de sprijinul primit din partea guvernării liberale, mai ales că Broșteniul va beneficia și de o sumă importantă, 1,5 milioane de lei, bani cu care va fi finalizat întreg sistemul de alimentare cu apă din comună. ”Domnul ministru Ștefan a aprobat lista sinteză pentru reabilitarea mai multor străzi din comună, motiv de bucurie pentru locuitorii noștri”, a conchis primarul Emilian Dumitriu. (D. I.)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.