Misăilă câștigă 136 milioane de lei vechi lunar, dar nu vrea să plătească la timp o pensie mai mare fetițelor sale

Primarul PSD ezită când vine vorba să achite drepturile majorate ale copiilor săi, dar și-a făcut campanie alături de fetele sale și alți copii, atât în 2016 cât și în acest an! Se cheamă asta, cumva, ipocrizie?
Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, candidat la funcția de primar, a fost obligat de Judecătoria Brăila să achite lunar o sumă mai mare fiicelor sale, după divorțul de prima soție. Decizia instanței a fost executorie, însă Misăilă a formulat o acțiune pentru a nu plăti la timp pensia majorată, în declarația de avere depusă în iunie 2020 trecând că achită doar 1.000 de lei pentru fiecare copil și nu 1715 lei.

Fosta soție a lui Misăilă a cerut și obținut strămutarea procesului de la Focșani, temându-se că ar putea avea parte de o judecată incorectă în Vrancea. Astfel, dosarul a ajuns să se judece la Brăila. Ex-soția primarului a fost nevoită să apeleze la instanță pentru a putea încasa pensia majorată din partea lui Misăilă, conform veniturilor actualizate ale primarului. Un nou termen în procesul intentat de Misăilă fostei soții cu privire la cuantumul pensiei a fost stabilit pentru data de 19 octombrie a. c.

Material comandat de PNL Vrancea. Realizat de Motivus Media. Cod MF AEP: 21200012.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.