La trecutu-ți mare, viitoru-i mic
Părăsi-vei scena ca un inamic
Fosta-i un rechin, uriaș și greu
Ai ajuns hamsie, căzuta-i în hău
Ultimul tău strigăt nu mai înspăimântă
Toți te părăsiră, nimeni nu-ți mai cântă
Imnuri de mărire, imnuri de avânt
Aruncat-ai Vrancea într-un gol mormânt
Fug de tine toți, nu-i mai amăgești
Adio brașoave, adio povești.
A rămas refrenul cel mai îndrăgit
Portofele grele, buzunare-n plic.
Du-te opr’șane, plângi la Bolotești
Spune-i mamei tale, ultime povești
Doar ea să te creadă că altcineva
Astăzi nu mai pleacă urechea așa
Cum făceau pe vremuri când îi abureai
Le vindeai iluzii și îi tot mințeai
Ăl mai greu rechin tu mi te credeai.
Veni timpul nene, să ne lași acum
Vrancea-și pregătește sigur un alt drum
Echipa săgeții ți-a venit de hac
Du-te și ne lasă, nu privi din prag.
Du-te opr’șane, fugi la Bolotești
Plângi o noapte-ntreagă, între ziduri reci
Ai avut o șansă, dat-ai cu piciorul
Stat-ai în vacanțe, n-o să-ți ducem dorul.
Ars-ai gaz degeaba, 28 de ani
Plecat-au d-aici mulți flăcăi și crai
Fete și domnițe mame-au părăsit
Clar să-ți fie astăzi: tu i-ai izgonit!
Du-te opr’șane, fugi la Bolotești
Bagă-te în buncăr, căci vin zile reci
Zile reci, amare, le vei regreta
Vrancea nu mai este jucăria ta!
Stai pe lângă ziduri, dă cu capu-n poartă
Poate-ți vor deschide gărzile odată
Dacă nu cumva, te-or fi părăsit
Auzind și ele că nu ești dorit
Nici de focșăneni, nici de adjudeni
Nici de nărujeni, nici de sovejeni.
Vrancea va renaște, fără tine-acum
Da, ea își croiește un mirific drum
Vrancea va fi iarăși ce a fost cândva
Scăpată de tine și din mâna ta!
Du-te opr’șane, fugi la Bolotești
Iat’ că veni timpul, să ne părăsești!
EPILOG
Scenetă tragi-comică la palatul de la km 25, Vrancea
(provincie… viitor europeană)
Mama mea sunt eu, în agonie la poarta palatului…
(scenă… aproape dramatică)
”Mamă, sunt la poartă, trage-acum zăvorul
Vreau să mă ascund, vine tot poporul
Grăbește-te dară, nu mai aștepta
Urlă tot poporul, vine-n în urma mea
Chiar de vreau să pot
Nu știu să-mi explic
De ce sunt acuma
Cel mai huiduit
N-am promis eu totul
N-am tot amăgit
Nu i-am dus cu preșul
Ba i-am și falit?
Cum să strige-acum împotriva mea
Toți vrâncenii ăștia
Fii de piază rea.
Mamă, sunt la poartă, trage bre zăvorul
Vin să mă ascund, urlă tot poporul
Urlă așa de tare, par chiar fioroși
Ori îmi pare mie că sunt bucuroși?
Chiar nu-i înțeleg
Pe toți ăști mucoșii
Le-am promis atâtea
Url-acum ca proștii.
Cum să pierd puterea
Când mă pregăteam
De înc-o domnie
Tot din neam în neam.
Mamă, sunt la poartă, trage bre zăvorul
Doar ți-am zis o dată, urlă tot poporul!
Însă deodată, stătu și clipi
Căci își amintise tot ce ciripi
Pe la Pro TV, cu Paula-n dreapta
Mama mea sunt eu, ce te uiți ca toanta?
Știe toată țara o vorbă de-a mea
Mama mea sunt eu, nu altcineva!
Of, strigai degeaba, acuși realizai
Mama mea sunt eu, vreau niște parai
Ca să fug din țară căci mulțimea vine
Și de-o să mă prindă va fi vai de mine.
Dar dacă io-s mama, unde mai sunt eu?
Cine îmi mai trage zăvorul cel greu?
Dacă eu sunt mama, atunci cine-i ea
M-am născut eu singur, cam așa ceva?
Ce dilemă mare, ce grea încercare
Capul nu mă duce să gândesc prea tare
La școală n-am fost, ”decât recreații”
Fost-am eu în viață ”decât” cu ratații
Ba prin cartiere, prin ghetou la gară
Iar în personale găseam marfă rară
Urcam în vagoane, fără vreun bilet
Coboram mai greu, deh, băiat deștept.
Împricinatul (urlând):
Vreau să intru-n buncăr, vreau o valijoară
Să o tai din țară, e ultima oară
Vreau să îmi scap pielea, nu mă las la greu
Că vă zisei vouă: ”Mama mea sunt eu”!
Material comandat de PNL Vrancea. Realizat de Motivus Media. Cod MF AEP: 21200012.
PUBLICITATE
