COVID-19: DSP Vrancea a efectuat 9412 de teste, fiind depistate 1265 de persoane pozitive.

În județul Vrancea, în data de 14 iulie 2020, sunt zero persoane în carantină și izolare după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei. În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 83 de pacienți, dintre care șapte la secția ATI, cinci la Focșani și doi la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 741, iar a persoanelor decedate la 73. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 9412 de teste, fiind depistate 1265 de persoane pozitive. Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.

Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:

ISU Vrancea a executat 6 misiuni cu 32 pompieri și cu 3 mijloace auto, astfel:

– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU;
– 1 misiune cu 3 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19.
– 1 altă misiune

IJJ Vrancea a efectuat 40 misiuni cu 59 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:

– 2 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2;
– 28 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşului Mărăşeşti, pol. oraşului Odobeşti, pol. rurală Gugeşti, pol. rurală Coteşti, pol. rurală Goleşti, pol. rurală Tulnici, pol. rurală Vidra, pol. rurală Năneşti );
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 2 misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele montane şi staţiunile turistice;
– 2 misiuni de cercetare – documentare;
– 1 altă misiune.

Citește și:   VIDEO: Imagini incredibile din salonul de Urgențe al Spitalului Județean din Focșani. Un tânăr inconștient este abandonat minute în șir într-un scaun cu rotile!

IPJ Vrancea a efectuat 45 misiuni cu 234 cadre și 66 mijloace auto astfel:

– 20 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
– 4 misiuni de depistare/reținere persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină;
– 21 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;

Alte structuri

DSP Vrancea a efectuat 15 misiuni cu participarea unui numar de 16 cadre medicale si 1 mijloc auto, astfel:
– 3 misiuni cu 3 cadre medicale pentru inregistrarea , centralizarea si raportarea datelor privind persoanele testate COVID , internate, decedate, vindecate;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 5 misiuni cu 6 cadre medicale pentru recoltare de probe biologice in vederea testarii SARS COV cu 1 MIJLOC DE

TRANSPORT

– 4 misiuni cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive

MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:

– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea.
– 2 misiuni cu 3 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul parchetul de pe langaTribunalul Vn.
– 1 misiune cu 1 militar pentru asigurarea pazei la obiectivul parchetul de pe langa JudecatoriaVn.
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN..
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN.

Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală.

Citește și:   Dezbatere importantă pe tema investițiilor din Vrancea, la sediul CJ Vrancea

Comunicat emis de Instituția Prefectului Vrancea

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.