Reprezentanții asocierii SC Arc Design SRL, Iași (lider) și SC Elma Stil SRL s-au prezentat miercuri, 13 mai 2020, la sediul Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Vrancea în vederea demarării studiilor preliminare și întocmirii documentației tehnice necesare pentru restaurarea monumentului istoric „Casa dr. Saideman”, în cadrul unui proiect finanțat de către Institutul Național al Patrimoniului.
Procedura de atribuire a contractului de proiectare a demarat la finele anului 2019, iar asocierea care a câștigat acest contract are termen de 5 luni pentru realizarea documentației DALI, 2 luni pentru realizarea DTAC și 3 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic.
În acest moment, putem spune că după șapte ani de demersuri privind restaurarea sediului Direcției Județene pentru Cultură, acest proces a intrat în linie dreaptă.
Monumentul istoric ”Casa dr. Saideman”, sediul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, se găsește, în prezent, într-o stare de degradare avansată și este încadrat în clasa de risc seismic RsII, prezentând și degradări evidente ale fațadei și tâmplăriei din lemn. Agravată de seismele constante specifice zonei județului Vrancea și de traficul rutier din zonă, starea de degradare s-a accentuat în ultimii ani și din cauza căderilor masive de zăpadă și a infiltrării apei din precipitații în interiorul și în structura din cărămidă a clădirii.
Istoria demersurilor privind reabilitarea clădirii este una veche! Din 2013 am solicitat Institutului Național al Patrimoniului introducerea monumentului istoric ”Casa dr. Saideman” în Programul Național de Restaurare, fără succes la acea dată.
Ulterior, în 2015, am inițiat accesarea de fonduri pentru consolidarea și restaurarea monumentului istoric prin intermediul Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, pe Apelul 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice. ”Aventura” privind aplicația pe acest program s-a terminat ca urmare a faptului că Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea nu a reușit, în ciuda eforturilor depuse, să identifice un partener interesat din Islanda, Suedia sau Norvegia.
Tot în 2015, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a aplicat pentru obținerea unei finanțări în cadrul Fondului Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) al guvernului SUA, fără succes.
Ulterior, în 2016, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a solicitat Ministerului Culturii promovarea unui proiect de reabilitare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa 5.1. Din cauza faptului că instituția este serviciu public deconcentrat și nu este eligibilă în program iar Ministerul Culturii (eligibil), deși este ordonator principal de credite, nu este titularul unui drept real de proprietate asupra imobilului, proiectul nu a fost eligibil.
Prin urmare, în 2018, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a dat în judecată Ministerul Culturii pentru a-l obliga să inițieze o hotărâre de guvern referitoare la monumentul istoric „Casa dr. Saideman”. Obiectul procesului era trecerea în domeniul privat al Ministerului Culturii a imobilului în care funcționează Direcția de Cultură astfel încât să fie posibilă reabilitarea clădirii.
În primă instanță, Curtea de Apel Galați a dat câștig de cauză Direcției Județene pentru Cultură Vrancea.
Demersurile au continuat și pe parcursul anului 2019 când, în urma altor memorii adresate Institutului Național al Patrimoniului (INP), imobilul a fost introdus și finanțat în cadrul Programului Național de Restaurare (PNR).
Ulterior, în vederea restaurării monumentului istoric „Casa dr. Saideman”, în primă fază a fost organizată de către INP o procedură simplificată pentru desemnarea celor care să realizeze documentația tehnică în vederea reabilitării monumentului, iar echipa câștigătoare s-a prezentat miercuri, 13 mai 2020, la sediul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, în vederea realizării de studii preliminare. O istorie cu happy-end pentru un monument istoric care, iată, va fi salvat ca urmare a determinării noastre!
Director executiv,
Victor-Traian Negulescu