Revista Cuza-Vodă 47, număr dedicat zilei de 14 februarie

14 februarie e Ziua Îndrăgostiților. Indrăgostiți însă putem fi nu doar de cineva, ci și de ceva. Echipa de redacție a revistei Cuza – Vodă 47, a Colegiului Național Al. I. Cuza a vrut să demonstreze tocmai acest lucru în noul număr lansat astăzi, de Ziua Indrăgostiților.

Te poți îndrăgosti de Cuvânt, ne spune Daria Antonescu, redactorul-șef al reviste. Te poți la fel de bine îndrăgosti de tot și de nimic, în perspectiva Georgianei Cernat. Poți face o pasiune pentru trecut și dezvăluirea lui, ne spun Narcisa Tițoiu și Mihail Pătrășcanu, de prezent, în viziunea Vanesei Gîrneață sau de fotografie, cum aflăm de la Cristina Popescu.

Te poți îndrăgosti de o rază de soare, ne spune într-o poveste Maria Dan și, de ce nu, chiar de matematică, ne mărturisește Daria Radu. Poți să te oprești adupra cuvintelor mici, chiar de ziua cuvintelor mari, aflăm de la Răzvan Adimei sau poți să te îndrăgostești de cineva și să ai curajul să mărturisești, așa cum o face Lavinia Podoiu. După cum o carte, prima ta carte citită, te poate face să te îndrăgostești de lectură, așa cum i s-a întâmplat Anei Irimia. Iar din interviul luat de Mihail Pătrășcanu și Daria Grigoraș voluntarilor Abdel, Edda, Erwan și Tekla, aflați în România în cadrul proiectului european„ Solidaritate in comunitate” al ONG-ului „Voluntariat pentru viaţă” aflăm că te poți îndrăgosti de pasiunea pentru voluntariat şi de trăitul de noi experiențe, ca şi de oamenii din România.

Din echipa revistei fac parte și Diana Ștefan si Eugen Zdrîncu, care s-au ocupat de editare și publicare. Profesor coordonator: Gabriela Obodariu.

Citește și:   Copiii vor învăța engleza la Biblioteca Județeană

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.