Școala Familiei. Oana Moșoiu vine la Focșani. „Copilul, între familie și școală”

Iata-ne ajunsi si in Vrancea! Scoala Familiei vă invită la conferința de lansare a programului – Focșani 2020 „Copilul, între familie și școală” cu Oana Moșoiu Lector universitar, doctor în Științele Educației – Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea Bucuresti. Aceasta conferinta va deschide activitatea Scoala Familiei Vrancea – Ateliere care vine în întâmpinarea părinților preocupați de educația și dezvoltarea psiho-emoțională a propriilor copii și ofera prin modulele create de specialisti informații și recomandări la problemele din educație.
Atat conferinta cat si atelierele, sunt recomandate parintilor,bunicilor, cadrelor didactice si tuturor celor dornici de informatii actualizate zilelor noastre, astfel incat sa obtina, o familie echilibrata.
Intrarea la conferinta este libera!
Va asteptam, cu pretuire!

***

Contextele în care se dezvoltă copiii sunt definitorii pentru devenirea acestora. La vârstele mici, sunt dominante două medii cu influențe educaționale – familia și școala. Fiecare dintre aceste contexte au scopuri și roluri care sunt complementare, totuși, tot mai des, observăm conflicte sau contradicții între diferitele așteptări de la familie și de la școală. De asemenea, fiecare context pare să fie ”vinovat” de comportamente și manifestări ale copiilor care sunt nedorite sau contrare obiectivelor așteptate de școală (din partea familiei) sau de familie (din partea școlii).

Unde este adevărul?

Pedagogia afirmă rolul fundamental al familiei și al primelor modele la care copilul este expus în cadrul contextului apropiat, urmat de educația sistematică, metodică, oferită de școală. Totuși, ultimele decenii a permis generalizarea educației timpurii, astfel că, tot mai devreme în dezvoltarea copiilor, educația formală ia rolul (și preia roluri ale) familiei. În ce măsură însă, un sistem educațional în criză reușește să ”țină locul” familiei în mod eficient? Familia însăși se află, la rându-i, într-o criză – multe familii sunt separate de migrația de muncă (fie în altă țară, fie la distanțe mari de locuință), iar altele sunt în situația polarizată între supraocupare și subocupare (părinți șomeri, părinți prea ocupați).
Preia puterea cel de-al treilea factor – tehnologia? Impactul acestuia nu poate fi ignorat, întrucât aproape că preia ambele funcțiuni – și ale familiei, și ale școlii. Nu fără un preț, însă. Cât de critică este evoluția tehnologiei și iminentă transformarea acesteia din instrument în… context?

Citește și:   Senatorul Cătălin Toma îl pune la punct pe Oprișan: ”Este asociat cu un alt investitor din curtea Spitalului Județean?”

Și, mai ales… Unde este copilul?

Cine are cea mai mare influență astăzi asupra dezvoltării copilului? Sau există posibilitatea unei re-ordonări a factorilor de influență, cu negocierea rolurilor în acord cu evoluția contextului social – micro, mediu și macro? Cine va așeza la masa negocierii acești factori, aceste contexte, pentru a clarifica intersecțiile și contribuțiile la dezvoltarea eficientă a copiilor noștri? Cine așază piesele pe tabla de șah pe care se joacă cel mai important joc – jocul vieții copiilor noștri și viitorul lor pe care îl construim azi?

Oana Moșoiu
Lect. univ. Dr. Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea București

***

Vă invităm la o conversație despre familie, școală, societate și cum decidem, ca părinți, comportamentele pe care este important să le construim, să le oprim, să le exersăm, să le formăm – la noi, părinții, și la ei, copiii noștri.

Despre gândire critică, decizii asumate și viitori posibili.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.