Inimi de copii – Inimi pentru România

Așa cum bine știți, echipa națională de fotbal a României este pe finalul calificării la Euro 2020. Recent s-a desfășurat meciul de fotbal cu Suedia. La această partidă desfășurată pe Arena Națională din București, au fost prezenți și elevii Școlii Gimnaziale din Pufești. Grupul celor 17 elevi ce au făcut galerie pentru România, a fost condus de chiar directorul școlii prof.dr. Nicolae Damian, alături de profesorul de educație fizică Constantin Sărdaru. Transportul elevilor a fost asigurat de Primăria din Pufești, iar accesul în tribunele stadionului s-a făcut gratuit pe baza invitațiilor oferite de Federația Română de Fotbal, prin intermediul oficialului Florin Constantin Șari, responsabilul FRF cu organizarea EURO 2020.

,,Din păcate elevii noștri nu au putut fi prezenți la meciul cu Norvegia, din motive obiective. Erau frustrați. Am reușit să schimbăm această percepție prin participarea la meciu cu Suedia”, a declarat Nicolae Damian. Deși băieții noștri nu au reușit să învingă Suedia, micii pufeșteni au rămas cu o experiență deosebită. De altfel, cei de la Școla din Pufești, declară că politica lor educațională este aceea de a fi ,,creatori de amintiri”. Pufeștenii au mai vizitat Arena Națională și Federația Română de Fotbal, în 2016. Atunci s-au întîlnit cu fotbaliști celebri, precum: Mirel Rădoi, Ion Dănciulescu, Marius Bilașco, Adrian Neaga, Oprița, Luțu, Cornel Cernat etc.

Mesajul copiilor din Pufești a fost scris pe un banner cu o lungime de 5 m și a fost unul emoționant: Inimi de copii – Inimi pentru România”, fiind văzut de aproape toți cei 50 de mii de spectatori prezenți pe Arena Națională. (T. P.)

Citește și:   Restricții de circulație pe drumul spre Slobozia Ciorăști

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.